14.8 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăSpecialRonaldinho a ajuns la un acord cu Gremio Porto Alegre

Ronaldinho a ajuns la un acord cu Gremio Porto Alegre

Mijlocaşul brazilian al echipei AC Milan, Ronaldinho, a ajuns la un acord pentru a evolua la Gremio Porto Alegre, club brazilian la care a debutat în 1998, informează Mediafax.

 Agentul şi fratele lui Ronaldinho, Roberto de Assis, este cel care a negociat acordul cu clubul brazilian, care va fi oficializat în cursul zilei de miercuri.

Gruparea engleză Blackburn anunţase, marţi, că este interesată de achiziţionarea lui Ronaldinho. Proprietarul clubului englez, Anuradha Desai, a declarat că este pregătit să plătească peste 30 de milioane de euro pentru aducerea brazilianului (7,2 milioane de euro – suma de transfer) şi salariul acestuia pe trei ani (aproximativ 8 milioane de euro pe an).

La sfârşitul lunii decembrie 2010, presa braziliană a scris că AC Milan cere 8 milioane de euro pentru transferul lui Ronaldinho. „Pentru ca Ronaldinho să plece (din Italia), cineva trebuie să plătească suma cerută de Milan”, a declarat Roberto De Assis, după o întrevedere cu vicepreşedintele AC Milan, Adriano Galliani.

Ronaldinho (30 de ani) nu mai este titular la AC Milan şi, conform preşedintelui clubului Gremio, Paulo Odone, vrea să părăsească Europa şi să revină în Brazilia, unde speră să ajungă să fie selecţionat pentru Cupa Mondială din 2014. Porto Alegre este oraşul natal al lui Ronaldinho.

Cele mai citite

Sfinții Trei Ierarhi. Tradiții, superstiții și semnificația sărbătorii din 30 ianuarie

Pe 30 ianuarie, creștinii ortodocși sărbătoresc Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, figuri esențiale ale teologiei creștine...

Guvernul pregătește un buget cu reduceri de cheltuieli și investiții masive

Printre instituțiile care vor primi mai puțini bani se numără Administrația Prezidențială, Senatul și Camera Deputaților Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat că proiectul de...

Atac cu drone lângă granița României: Forțele ruse reiau atacurile asupra infrastructurii ucrainene

Ministerul Apărării Naționale a anunțat miercuri că Rusia a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă