6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialRomânia nu se dezminte: recordmeni la schimbat antrenori

România nu se dezminte: recordmeni la schimbat antrenori

Nu mai puţin de 30 de antrenori au fost înlocuiţi în sezonul curent al Ligii I, după doar 26 de etape disputate. Nicio ţară din lume nu schimbă antrenorii ca în Liga lui Mitică, dacă ne uităm pe cifrele din ultimii 4 ani.

Din 2009 şi până în prezent, 122 de tehnicieni au fost schimbaţi în primul eşalon, sezonul 2010-2011 reprezentând apogeul, când 33 de antrenori au fost demişi sau au plecat. Ultimele schimbări au survenit la finalul primelor două meciuri disputate în weekendul trecut, când înfrângerile suferite de Astra Giurgiu şi CFR Cluj au provocat demiterea antrenorilor Marin Barbu şi Paulo Sergio.

Învins de o echipă fără mari pretenţii în acest sezon, Marin Barbu a rezistat o singură etapă pe scaunul de antrenor al Astrei, care a pierdut la Mediaş, în faţa celor de la Gaz Metan. Seria neagră de meciuri fără victorie din acest an a condus, de asemenea, la o ruptură între CFR Cluj şi antrenorul portughez Paulo Sergio. În ciuda unui parcurs bun în grupele Ligii Campionilor, gruparea ardeleană a dezamăgit constant în campionatul intern, ocupând în prezent doar locul 8 în clasament, cu şanse minime de a reveni în cupele europene. Marin Barbu şi Paulo Sergio au fost înlocuiţi de Daniel Isăilă, la Astra, şi Eugen Trică, la CFR.

Doar 5 echipe din Liga I nu şi-au schimbat antrenorii de la începutul sezonului până în prezent: Laurenţiu Reghecampf (Steaua), Cătălin Anghel (Viitorul Constan­ţa), Costel Enache (Ceahlăul Piatra Neamţ), Ilie Stan (Concordia Chiajna) şi Nicolae Manea (Gloria Bistriţa).

 

Cele mai citite

Sondajele prezidențiale: Ciolacu și Simion, favoriți pentru turul doi, dar lupta rămâne strânsă

Sondaje recente indică avansul lui Marcel Ciolacu și o competiție acerbă între George Simion și Elena Lasconi pentru locul secund. Discrepanțele între rezultatele diferitelor...

Analiza PESTEL – Un instrument esențial în antreprenoriatul social

Într-un mediu de afaceri dinamic și adesea impredictibil, analiza PESTEL reprezintă un instrument esențial pentru antreprenorii sociali, oferind o perspectivă completă asupra factorilor externi...

Sondajele prezidențiale: Ciolacu și Simion, favoriți pentru turul doi, dar lupta rămâne strânsă

Sondaje recente indică avansul lui Marcel Ciolacu și o competiție acerbă între George Simion și Elena Lasconi pentru locul secund. Discrepanțele între rezultatele diferitelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă