16.1 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialLiderul Campionatului European de Raliuri ia startul în Raliul Sibiului

Liderul Campionatului European de Raliuri ia startul în Raliul Sibiului

Echipajul Jan Kopecky şi Pavel Dressler, aflat pe primul loc în clasamentul Campionatului European de Raliuri (ERC), a confirmat participarea la Raliul Sibiului, etapa a şaptea a sezonului 2013, care va debuta în 25 iulie, potrivit Mediafax.

„Pentru noi este important să câştigăm aici şi vom face tot posibilul să obţinem maximum de puncte. Ne vom adapta strategia în funcţie de ceea ce se întâmplă pe parcursul raliului şi mi-ar plăcea mult să câştig la Sibiu. Am ales această etapă pentru că îmi doream să ajung şi eu în România”, a declarat Jan Kopecky, citat în comunicatul de presă. 

Raliul Sibiului începe oficial în 25 iulie, zi în care sunt programate calificările, parada prin oraş şi startul festiv.

Vineri şi sâmbătă, în cele două zile de cursă, piloţii vor parcurge 14 probe speciale cu o lungime totala de 228 de kilometri.

Prima zi de cursă, vineri, începe cu două treceri pe probele Dobârca şi Crinţi, apoi super speciala şi cele două probe speciale de noapte Păltiniş, în urcare pe asfalt şi Şanta, pe macadam.

Sâmbătă, 27 iulie, sunt programate celelate şapte probe speciale: Sadu, Gâtu Berbecului şi Şanta Max, care vor fi parcurse de două ori, competiţia încheindu-se cu super speciala de pe terenul de rally cross din cartierul Ştrand.

Festivitatea de premiere va avea loc la ora 19.00 în Piaţa Mică a municipiului Sibiu.

Raliul Sibiului este inclus în Campionatul European de Raliuri, fiind prima din cele două etape pe macadam din cea de-a doua jumătate a calendarului.

Cele mai citite

VIDEO Iarnă severă în Africa de Sud. Numeroase drumuri au fost blocate, iar oamenii au rămas captivi în mașini

Vremea a creat haos în Africa de Sud, unde locuitorii din Johannesburg s-au trezit în mijlocul unei ierni neobișnuit de severe. A nins atât...

România, pe marginea prăpastiei pe fondul derapajelor financiare din anul electoral

România se află într-o situație economică precară, iar riscurile asociate derapajelor financiare sunt mai vizibile ca niciodată. Într-un an electoral în care măsurile economice...

Diavolul și motanul

În zodiacul chinezesc în care nici chinezii nu mai cred, anul 2024 este anul Dragonului de Lemn. Cum noi nu avem încă un zodiac...
Ultima oră
Pe aceeași temă