Antrenorul italian Giuseppe Materazzi şi-a reziliat joi, contractul cu FC Braşov, la numai trei zile după ce a fost prezentat oficial la gruparea braşoveană, potrivit Mediafax. Antrenorul italian a semnat, duminică, un contract pe un an cu FC Braşov, dar, după doar trei zile de antrenamente, patronul echipei, Ioan Neculaie, a considerat că nu se potriveşte formaţiei sale, motiv pentru care a discutat cu tehnicianul şi de comun acord s-au despărţit.
„Am încheiat astăzi (n.r. – joi) colaborarea cu antrenorul Giuseppe Materazzi. Au fost ceva neînţelegeri şi am convenit că este mai bine să ne despărţim. De pregătirea echipei se vor ocupa Daniel Isăila, Robert Ilyeş şi Andrei Şanta. Avem câteva variante de antrenor, iar în câteva zile sper să şi anunţ numele celui care va sta pe banca tehnica”, a spus preşedintele FC Braşov, Ioan Neculaie, pentru site-ul oficial al clubului.
Preşedintele FC Braşov afirmase, cu o zi înainte, că antrenorul italian, care a fost prezentat oficial luni, a solicitat anularea cantonamentului din Slovenia din cauza faptului că lotul nu este încă definitivat.”Antrenorul Materazzi a spus că nu are rost ca echipa să plece în Slovenia, atât timp cât lotul nu este definitivat. Avem condiţii bune de pregătire şi la Braşov, astfel că am anulat cantonamentul din Slovenia, iar echipa va efectua un stagiu de pregătire în Poiana Braşov”, a spus Neculaie.
Ioan Neculaie a mai purtat tratative cu Cristiano Bergodi, Nicolo Napoli, Ionuţ Popa, Petre Grigoraş şi Cristian Popovici pentru preluarea formaţiei FC Braşov.