4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialFiii marelui Feri au ales fotbalul

Fiii marelui Feri au ales fotbalul

Numele Vaştag şi Buia nu mai au nevoie de nici o prezentare. Şi chiar dacă Francisc şi Romică şi-au încheiat de mult timp carierele, numele lor continuă să fie prezente în competiţii datorită fiilor lor.

Andrei şi Victor Vaş­tag au ales fot­balul, deşi în co­pilărie au cochetat şi cu boxul. Victor, un pic mai mare, a jucat deja la seniorii echipei din Reşiţa, iar unii îi prevăd deja un viitor frumos.

Şi mai mediatizaţi, făcând parte din lotul naţional, sunt Andrei Vaştag şi Darius Buia. Ambii copii, în vârstă de 15 ani, practică fotbalul la una dintre echipele de juniori ale Liceului cu Program Sportiv Banatul din Timişoara. Grupa antrenată de Cristian Petcu este cam­pioana României în ultimii trei ani la această categorie de vârstă, juniorii bănăţeni fiind căutaţi deja de către scouterii echipelor din campionatele puternice ale Europei.

 

De la Murani la Roma

I-am găsit pe Darius Buia şi pe Andrei Vaştag la Murani, un sat din judeţul Timiş, situat la 25 km de Timişoara, acolo unde LPS Banatul a disputat un meci amical împotriva formaţiei din liga a patra Juventus Pişchia. Terenul foarte greu şi vremea nefavorabilă nu au reprezentat un avantaj pentru tinerii jucători. În prima parte cel care a ieşit mai mult în evidenţă a fost Andrei Vaştag, care, ocu­pând postul de mijlocaş defen­siv, a avut mult de muncit pen­tru a stopa atacurile în valuri ale echipei de seniori. „E greu, pentru că terenul nu este unul de o bună calitate. Dar asta e. Trebuie să jucăm şi pe astfel de suprafeţe. Noi suntem o echipă tehnică. Ne place să construim mult şi să pasăm pe jos. Noroiul şi denivelările nu ne avan­tajează”, ne-a spus fiul fostului campion mondial la box.

La pauză, scorul a fost 2-0 în favoarea echipei din liga a patra. După cele 15 minute de odihnă, Darius Buia a fost one man show. Mai întâi, fiul fostului jucător al Politehnicii Timişoara a scos şi a transformat perfect un penalty, pentru ca după puţin timp să puncteze încă o dată, la capătul unei acţiuni solitare. „Darius e un copil matur pentru vârsta lui. Ştie că trebuie să muncească. Nu se pune problema să vină cu aere de la lot sau pentru că a fost în probe la AS Roma. E un jucător care-şi urmăreşte interesul. A înţeles că deocamdată nu a realizat nimic în fotbal şi că are mult de muncit pentru a ajunge sus. Antrenez un grup unit, se ajută între ei, copiii sunt prieteni şi în afara terenului”, ne-a spus Cristi Petcu, antrenorul grupei 1994 a LPS Banatul, echipă ce este deţinătoarea titlului de campioană a României la această vârstă în ultimii trei ani.  Performanţele celor doi cu echipa de club le-au adus convocarea şi la lotul naţional. În acest an reprezentativa under 16 a României a disputat două jocuri amicale la începutul lunii martie în compania formaţiei similare a Israelului. Ambele meciuri au fost câştigate de către „tricolori”, Darius Buia înscriind în fiecare partidă câte un gol.

Selecţionerul reprezentivei under 16, Adrian Văsâi, a avut cuvinte de laudă la adresa celor doi tineri jucători. „Andrei este un mijlocaş defensiv de picior stâng, foarte bun la cap. Are un plasament extraordinar. Darius este tot mijlocaş, dar el dă randament maxim în comparti­mentul ofensiv. Sunt jucători de bază pentru echipa naţională şi sunt convins că, dacă vor con­tinua pe aceeaşi linie, vor ajunge sus. Nu putem spune dacă e bine sau nu că Buia pleacă acum la AS Roma. Totul depinde de el. Dacă se adaptează, dacă se va pregăti în continuare la fel. Dar după cum îl cunosc, nu cred că va avea probleme acolo”, ne-a spus Adrian Văsâi. 

 

Darius Buia va pleca în vară la AS Roma, actualul lider al campionatului italian, pentru a face parte din echipa de juniori a grupării din Cetatea Eternă.

Cele mai citite

Update: Tragedie aviatică în Coreea de Sud: cel puțin 167 de morți, două persoane salvate

La bord se aflau 175 de pasageri și șase membri ai echipajului Cel puțin 167 de persoane au murit, după ce un avion de linie...

Update: Tragedie aviatică în Coreea de Sud: cel puțin 167 de morți, două persoane salvate

La bord se aflau 175 de pasageri și șase membri ai echipajului Cel puțin 167 de persoane au murit, după ce un avion de linie...

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...
Ultima oră
Pe aceeași temă