Ana Brînză, Anca Măroiu, Simona Alexandru şi Loredana Iordăchioiu sunt cele patru fete care, de curând, au adus în România titlul mondial la spadă, dupa ce au reuşit să învingă Germania în finală (35 -26).
Românialiberă.ro a discutat cu campioanele mondiale la spadă despre cum au fost primite acasă şi despre ce urmează în viitor.
La o săptămână de la performanţa de la Paris, echipa feminină de spadă se pregăteşte din nou de muncă, cu mintea la Jocurile Olimpice din 2012, de la Londra.
”De luni (n.red. 22 noiembrie) vom reîncepe antrenamentele. Odată ce ai coborât după podium, experienţa face deja parte din trecut, iar acum avem în minte jocurile olimpice din 2012 de la care am vrea să ne întorcem cu cel puţin o medalie”, declară Anca Măroiu.
Fetele afirmă în cor că medalia de aur de la Paris nu le va induce o stare de automulţumire, ci, din contră, le va motiva mai mult. ”Ţelul suprem al oricărui sportiv o reprezintă jocurile olimpice, unde nu te duci pentru bani, ci pentru a face istorie”. Pentru aurul din Franţa, fiecare componentă a echipei a încasat 10.000 de euro.
Dincolo de planşa de concurs unde sunt ”unul pentru toţi şi toţi pentru unul„ componentele echipei feminine de spadă sunt femei obişnuite, cu propriile griji pasiuni sau regrete.
Anca Măroiu
”Scrima este un sport nobil pe care îl recomand oricărui copil pentru că te dezvoltă armonios. Îţi dă o familie chiar dacă este un sport individual”
Craioveanca Anca Măroiu a început scrima la 12 ani, însă ultimii doi ani au fost cei mai importanţi ai carierei sale. ”Am fost o persoană chinionistă la capitolul antrenori, aproape toţi cei cu care am lucrat au plecat din ţară. De doi ani, domnul Milan Cornel a reuşit să facă din mine ce nu am reuşit în toată cariera”, spune sportiva.
Fiind singura căsătorită din echipă, Anca o admiră pe marea campioana Laura Badea care a reuşit să îmbine perfect viaţa de familie cu sportul de performanţă. Deşi acum a reuşit să atingă culmile performanţei, în urmă cu câţiva ani, Anca a vrut să plece din România, undeva unde s-ar fi putut descurca mai bine.
”A fost un impuls din partea logdnicului meu care se gândea că în altă ţară am putea să trăim mai bine. Nu aveam cum să plec având în vedere că inima îmi vine la loc de câte ori mă întorc pe pământ românesc”, povesteşte aceasta.
În ciuda ataşamentului necondiţionat pe care îl are pentru România, Măroiu regretă indiferenţa cu care sunt tratate valorile adevărate România. ”La noi, valorile nu sunt apreciate, şi nu mă refer doar la sport, ci şi la muzicieni, actori sau copii olimpici”, mai spune campioana de la Paris.
Ana Brînză
”Scrima este viaţa mea”
În vârstă de 26 de ani, spadasina Ana Brînza îl admiră pe Lucian Bute datorită modestiei de care dă dovadă.
”Lucian este un tip care nu a uitat niciodată de unde a plecat. Am avut ocazia să îl întâlnesc în urmă cu câţiva ani, la Montreal: când a văzut că scrie Romania pe spatele nostru a venit la noi, foarte încântat şi a zis că şi el este român. Păcat că la noi valorile sunt apreciate abia post mortem ”, povesteşte Ana.
Omul care a avut cea mai mare importanţă în dezvoltarea carierei lui Brînză este antrenorul Dan Podeanu, care i-a fost alături atât în momentele de glorie, cât şi în cele mai dificile.
Loredana Iordăchioiu
” Scrima este hobby-ul meu şi, totodată, cariera mea”
Loredana Iordăchioiu este cea de-a doua craioveancă a echipei, care îl admiră foarte mult pe scrimerul Mihai Covaliu.
”Mihai este un model pentru mine: a obţinut rezultate foarte bune ca sportiv şi acum ne surpinde cu performanţe şi din postura de antrenor„ consideră Loredana care adaugă că, din păcate, sportivii valoroşi precum Covaliu, sunt adeseori uitaţi deşi au muncit chiar şi 15 ani pentru a-şi reprezenta ţara. Loredana îl consideră pe antrenorul de la Dumitru Popescu de la Universitatea Craiova ”al doilea tată” şi speră să facă o figură frumoasă la Olimpiada din 2012.
Simona Alexandru
”Scrima este ce iubesc şi îmi place cel mai mult”
Mezina echipei, Simona Alexandru – 25 de ani – a vrut să devină gimnastică, ritmul de creştere foarte rapid a făcut-o să se îndrepte către scrimă. ”Idolul meu este Nadia Comăneci, primul zece din istoria gimnasticii” declară Simona, care spre deosebore de Nadia nu s-ar muta în altă ţară.
„Nu aş pleca chiar dacă mi s-ar oferi ceva mai bun afară pentru că iubesc pământul ăsta, iubesc copacul din faţa blocului şi oamenii pe care îi văd pe stradă. Dacă toate valorile ar fi rămas aici, România era acum o putere mondială”, spune Simona. Sportiva îi atribui antrenorului Milan Cornea meritele pentru tot ce a reuşit pe plan sportive până în prezent.
