Dinamo, Steaua, CFR Cluj si Rapid, adica echipele care ne vor reprezenta in Liga Campionilor si Cupa UEFA, s-au aflat sau se afla in turnee de pregatire in strainatate si, chiar daca tehnicienii spun ca rezultatele nu conteaza, e clar ca meciurile au scopuri clare: integrarea in lot sau in echipa de baza a fotbalistilor nou, veniti, urcarea la parametrii fizici normali si obtinerea de victorii pentru ca numai ele aduc dupa sine alte succese!
Daca ar fi sa ne luam dupa rezultate, nici una dintre formatiile "europene" nu s-ar prezenta prea bine. Dinamo a pierdut (e adevarat, la penaltyuri, dar sa nu uitam ca dupa 90 de minute scorul a fost egal) in fata celor de la Unirea Urziceni, Steaua a foist invinsa in doua din cele trei amicale din Austria, Rapid s-a chinuit cu Petrolul Ploiesti si a remizat cu elvetienii de la Sion, iar clujenii au jucat un singur amical, e drept, incheiat cu o victorie.
Dinamo s-a dezlantuit in Austria
Campioana se afla de cateva zile in Austria, cu lotul complet si sperante marete. S-ar putea spune ca exista si motive: Dinamo a avut, probabil, una dintre cele mai bune campanii de achizitii din ultimii ani (au venit Iannis Zicu, Florin Bratu, Vali Nastase, Hristu Chiacu, Daniel Oprita si Flavius Stoican) si, in plus, nu a pierdut nici unul dintre jucatorii importanti din sezonul trecut. Antrenorul Mircea Rednic considera ca lotul este definitivat, existand insa posibilitatea sa apara nume noi la finalul pregatirilor din Austria. "Ne asteapta o perioada grea cu jocuri multe si importante. Am cerut chiar sa mai facem alte doua meciuri la finalul turneului de pregatire, in afara celor sase deja stabilite, pentru a da posibilitatea fiecarui fotbalist sa joace. Voi face in asa fel incat, la sfarsitul turneului, fiecare jucator sa aiba acelasi numar de minute in teren. Acum consider ca lotul este final. Dupa turneul din Austria voi trage linie si voi spune conducerii daca mai am nevoie de vreun jucator sau nu. Acum sunt multumit de lotul pe care il am la dispozitie", a declarat Rednic. Dinamo mai are de jucat in Austria cu Eintracht Frankfurt (liga I Germania) – pe 10 iulie, ora 18.30, Motherwell (liga I Scotia) – pe 12 iulie, ora 18.30, Sparta Praga (liga I Cehia) – 15 iulie, ora 18.30, plus, pe 18 si 20 iulie, participarea la turneul Wuestenrot Versicherungs Cup de la Zell Am See, la care vor mai participa Besiktas, MSV Duisburg si Budejovice.
Ultimul venit in tabara campioanei, Stoican, nu pare sa aiba o viata usoara din partea lui Rednic. "Ma bucur ca a venit Flavius si sunt sigur ca Blay va avea o concurenta serioasa. Eu cunosc un Stoican care a evoluat la echipa nationala. Sigur, a trecut printr-o perioada mai grea, are mult de recuperat, dar si tot sprijinul meu. Imi doresc ca el sa joace cat mai bine si sa ajute echipa sa isi indeplineasca obiectivele".
Chiar daca este in Austria, Mircea Rednic nu a uitat de rivalele (in special) din Ghencea si Giulesti, pe care le-a invins de cate doua ori in sezonul trecut. "Am o echipa de caini adevarati, care cand intra in teren trebuie sa muste. Anul trecut au muscat, am facut si ce face un caine cand vede un stalp sau un copac. Insa anul acesta va fi mult mai greu pentru ca celelalte echipe nu vor mai fi interesate de ce fac ele, ci de ceea ce facem noi", a afirmat tehnicianul, care s-a referit si la antrenorul rivalei Steaua, Gheorghe Hagi, spunand ca daca ar juca doar el contra "regelui" ar pierde cu siguranta: "Daca s-ar juca doar Rednic contra Hagi, el ar castiga. Hagi m-ar bate oricand, pentru ca a fost un fotbalist foarte bun. Dar joaca echipele".
Steaua asteapta inca intaririle
"Hagi a cerut intariri la echipa. E vorba de o lista de cinci jucatori, toti straini, pe care ii vom achizitiona" – aceasta a fost declaratia patronului Gigi Becali de dupa turneul intreprins de stelisti la Kaprun, unde vicecampioana a obtinut o victorie, 2-0, cu vicecampioana Lituaniei, FK Vilnius, si a inregistrat doua infrangeri, cu Apoel Nicosia, 1-2, si SV Ried, 2-3. Pana acum insa, din lista de cinci nu a sosit la Bucuresti decat polonezul Pawel Golanski, un fundas lateral de la Korona Kielice. El se afla de duminica noapte in Romania si spera sa semneze un contract pentru a se putea alatura apoi echipei conduse de Hagi in al doilea stagiu de pregatire, in Olanda. "Trebuie sa avem rabdare sa completam lotul cu jucatori valorosi si asta o sa facem. Vom vedea in zilele urmatoare, nu avansez nici un nume pana cand nu o sa vad ca este prezentat. Dar muncim si o sa aducem jucatori buni. Vrem sa facem un lot competitiv, pentru ca pretentiile la Steaua sunt mari. Oricand pot veni jucatori, dar e bine sa-i aducem cat mai repede", a spus Hagi.
Pe langa Golanski, Steaua il curteaza de zor pe fostul jucator al formatiei Getafe, spaniolul Ruben Pulido, care analizeaza oferta si o pune in balanta alaturi de cele venite de la Almeria, La Coruna, Hertha Berlin si Derby County. Ieri, cotidianul AS noteaza ca Steaua ii ofera fotbalistului spaniol o prima de un milion de euro la transfer. "O oferta economica substantiala, desi centralul inca nu a semnat nimic pana la concretizarea si stabilirea tuturor detaliilor privind plecarea sa in Romania, ceea ce nu se intamplase pana ieri", subliniaza jurnalul spaniol, care precizeaza ca Pulido mai are oferte. In cazul in care va alege Steaua, Pulido va fi primul spaniol care va juca in prima liga a Romaniei.
De ieri, Steaua se afla in Olanda, la Mierlo, unde va sustine patru meciuri amicale. Astfel, in 12 iulie, ros-albastrii vor intalni echipa poloneza GKS Belchatow, urmand ca la 14 iulie sa joace cu formatia Litex Loveci. In 16 iulie, Steaua va juca in compania formatiei AEK Atena, urmand ca la 18 iulie sa-i intalneasca pe olandezii de la Willem II. Belchatow a terminat pe locul doi in Polonia, la doar un punct de Zaglebie Lubin, adversara Stelei din Liga Campionilor.
Clujenii tac si fac la Kaprun
CFR Cluj nu face mare tapaj in jurul lotului pe care antrenorul Ioan Andone a reusit sa il stranga, nici asupra faptului ca a realizat cel mai scump transfer din istoria Ligii 1 la fotbal – atacantul argentinian Fabbiani a costat 2,2 milioane de dolari -, dar marea problema a tehnicianului este aceea de a "multumi" un lot compus din vreo 22-24 de jucatori care se cred titulari. E greu de crezut ca nu vor aparea nemultumirile, ca unii fotbalisti veniti de departe vor accepta sa lustruiasca banca de rezerve si, de asemenea, e greu de crezut ca fotbalistii romani – dominati, numeric, de stranieri – nu vor reactiona considerandu-se discriminati in propria tara. De fapt, nu valoarea lotului va fi o problema pentru Andone, ci tinerea in mana a acestui lot si alegerea celei mai bune formule de echipa.
De cateva zile, CFR Cluj se afla in cantonament la Kaprun, unde din lotul de 28 de jucatori, doar sunt zece romani. In rest, fotbalisti din Portugalia, Brazilia, Suedia, Bolivia, Franta, Argentina si Nigeria. Clujenii vor mai sustine in Austria cinci partide amicale cu formatiile Lech Poznan si Zaglebie Lubin, ambele din Polonia, Dinamo Kiev din Ucraina, Lokomotiv Moscova din Rusia si Viktoria Plzen din Cehia. Antrenorul Ioan Andone considera ca experienta acumulata in Cupa UEFA va fi foarte importanta pentru CFR Cluj. "Jucam la Kaprun cu echipe foarte bune, doua campioane ale Poloniei si Ucrainei, de Liga Campionilor. Noi speram sa ne punem la punct lucrurile care ne intereseaza pe noi. Sunt importante si rezultatele in amicale pentru moralul jucatorilor, pentru imaginea clubului, pentru ca avem nevoie de o imagine internationala buna. Experienta din Cupa UEFA o sa fie importanta si pentru Cluj, pentru CFR", a declarat Andone.
Rapid acumuleaza greu
Rapid a ratat startul pregatirilor, nu atat in ceea ce priveste data propriu-zisa a reunirii, ci "datele" tehnice ale echipei. Cu antrenorul Cristiano Bergodi s-a ajuns greu la semnarea contractului, iar lotul a fost decimat de plecrea sau retragerea unor fotbalisti care in sezoanele precedente au fost "varfuri" ale echipei: Iannis Zicu, Viorel Moldovan, Vali Badoi si Ionel Ganea. In plus, scandalurile cu Mugurel Buga, Marius Maldarasanu si Danut Coman, care si-au dorit cu disperare sa plece sa joace in strainatate si nu au fost lasati, ei fiind inca sub contract cu formatia castigatoare a Cupei Romaniei, este clar ca au zdruncinat unitatea de grup a Rapidului, recunoscuta de pe vremea lui Razvan Lucescu.
Apoi au venit transferurile, insa nici unul nu pare a satisface pretentiile Rapidului, cel putin din punctul de vedere al "cartii de vizita": Grigorie, muntenegreanul Bozovic, camerunezul Boya si brazilienii Cesinha si Tamandare. In ceea ce priveste asteptarile, directorul sportiv Viorel Moldovan spune ca Rapid mai are nevoie de un portar si de un mijlocas stanga. Pentru primul post, se pare ca bistriteanul Albut este cel dorit, dar suma de transfer de un milion de euro a stopat, deocamdata, negocierile.
In ceea ce priveste turneul echipei giulestene din Elvetia, Rapid are un program dens de meciuri cu adversari de valoare. Stagiul de pregatire se va incheia la 17 iulie, iar echipa antrenata de Bergodi va mai sustine patru jocuri de verificare, adversarele fiind Lausanne (aseara, dupa inchiderea editiei), Bastia (11 iulie, ora 19.00, Annecy), Sochaux (14 iulie, ora 18.30, La Chaux-de-Fond) si FC Friburg (16 iulie, ora 18.30, Friburg). DINAMO
» Echipa foarte ofensiva
Campioana a obtinut o victorie in primul meci amical sustinut in Austria, dupa ce a invins, cu scorul de 3-0, formatia germana Wacker Burghausen.
Golurile echipei Dinamo au fost marcate de Florin Bratu, in minutele 37 si 85 si de Iannis Zicu, din penalti, in minutul 47. Antrenorul Mircea Rednic a trimis in teren, in prima repriza, urmatorii jucatori: Romanovs – Blay, Nastase, Radu stefan, Musat – Margaritescu – Bratu, Fernandes, Zicu – Danciulescu, Niculescu.
In partea secunda a meciului, la Dinamo au evoluat: Romanovs (Posteuca ‘75) – Scarlatache, Nastase, Moti, Pulhac – Ropotan, Zicu, Cristea, Chiacu – Bratu, Danciulescu (Predescu ‘60). Nu a fost folosit Lobont, indisponibil. z
RAPID
» Modificare In sistemul de joc
Rapid a remizat, 0-0, in primul meci de verificare al turneului intreprins in Elvetia, cu FC Sion. Trupa elvetiana, antrenata de fostul international italian Albertino Bigon, a sustinut cel de-al saselea meci de pregatire, in timp ce conationalul lui Bigon, Cristiano Bergodi, si-a condus elevii la doar al doilea joc al acestei perioade. Bergodi a inceput partida in formula Coman – Sapunaru, Maftei, Rada, Bozovic – Dica, Grigore, R. Stancu – Buga, Mazilu, Cesinha, utilizandu-i, dupa pauza, si pe Edel, Tamandare, M. Constantin, Petroiu, Maldarasanu, Grigorie, Lazar, Dobroiu, Burdujan si Boya. De remarcat revenirea pe gazon, dupa aproape noua luni, a lui Burdujan. z
STEAUA
» Au revenit Radoi si Croitoru
Echipa din Ghencea a sustinut trei partide in Austria, singurul succes, 2-0, venind in meciul cu vicecampioana Lituaniei, FK Vilnius. De altfel, in acest meci Hagi se pare ca a folosit cea mai buna formula de echipa in perioada actuala: Vatca – Petre Marin, Goian, Baciu, Nesu – Badoi, Radoi, Croitoru, Bostina – Dica, Iacob. Au mai evoluat, in repriza secunda, Emeghara, Ovidiu Petre, Gurita, Neaga, Tudose, Prunescu, Ochirosii si Bicfalvi. De remarcat faptul ca fundasul central Ghionea este accidentat pentru o mai lunga perioada, iar doritul transfer al spaniolului Pulido ar urma sa acopere tocmai acest post. De asemenea, polonezul Golanski pare a fi varianta pentru partea dreapta a apararii. z
CFR CLUJ
» Stranierii, la putere
Ultima ocupanta a podiumului editiei trecute de campionat, CFR Cluj, a jucat un singur amical pana acum, in Austria, meciul cu Dinamo Kiev fiind anulat. Clujenii au invins cu scorul de 2-0 formatia lituaniana Zalgiris Vilnius, golurile fiind marcate de Eugen Trica, in minutul 10, si Pedro Oliveira, in minutul 56. Antrenorul Ioan Andone a inceput meciul in urmatoarea formula: Stancioiu – Toni, Sousa, G. Muresan, Fredy – A. Leao, Dany – Trica, Didy, Culio – Fabiani. Pe parcursul meciului au mai jucat Turcas, Panin, Cadu, Amoreirinha, Sandberg, M. Jose, Marginean, Semedo, Minteuan, Ogbonna si Oliveira. Din lot nu mai fac parte Vitinha si Bota, imprumutati un sezon la Otopeni.