Patronul FC Rapid, George Copos, i-a trimis ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, o scrisoare deschisă în care o roagă să medieze conflictul asupra stadionul Giuleşti între Clubul Sportiv Rapid şi echipa de fotbal FC Rapid. Rapidiştii susţin că aceast conflict va afecta imaginea publică a ministerului.
„Doamnă Ministru, vă solicităm să binevoiţi a face uz de autoritatea dumnevoastră pentru ca cele două părţi implicate în acest conflict fratircid, între două structuri sportive ale aceleaşi familii, Familia Ceferiştilor, să se aşeze din nou la masa negocierilor pentru a găsi o soluţie care ţine, în primul rând, de interpretarea legii fiscale”, scriu rapidiştii în scrisoarea deschisă către Anca Boagiu.
CS Rapid a reziliat contractul de închiere a stadionului Giuleşti cu echipa FC Rapid deoarece patronul George Copos nu a achitat o datorie de 150.000 de euro pe care clubul de fotbal o are pentru neplata chiriei.
Ion Taban, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Rapid Bucureşti, susţine că „în nici un caz FC Rapid nu datorează suma de 150.000 euro, la care face referire CS Rapid”, ci doar o sumă de 131.769,21 lei, pe care clubul este dispus să o plătească imediat. Întârzierea plăţii a fost cauzată, potrivit reprezentanţilor FC Rapid, de unele ificultăţi de comunicare cu CS Rapid.
Astfel, echipa Rapid a jucat primul meci din noul sezon din Liga I pe stadionul din Regie al Sportului Studenţesc.
„În vederea ajungerii la un astfel de acord, între CS Rapid şi FC Rapid s-au purtat discuţii, atât pentru stabilirea cuantumului sumei datorate de noi cât şi pentru stabilirea termenului şi modalităţii de plată. Ni se pare total nefiresc şi nesportiv ca, în mijlocul acestor negocieri, CS Rapid să rezilieze contractul cu FC Rapid. S-a ajuns, prin această măsură nejustificată, la o situaţie în care toată lumea pierde: pierde CS Rapid, care este pusă în situaţia de a încasa cu întârziere suma la care are dreptul; pierde FC Rapid, care este obligată să rupă o tradiţie veche de peste 70 de ani şi să joace pe alte terenuri; dar cel mai mult pierd suporterii rapidişti, care chiar nu au nici o vină în toată această conjunctură, şi care îşi văd echipa favorită alungată de pe stadionul pe care a jucat întotdeauna. Nu este de neglijat faptul că unul din perdanţi este şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, care, încurajând măsurile excesive ale CS Rapid, îşi va vedea imaginea publică afectată în raport cu suporterii de fotbal din România – rapidişti şi nu numai”, se arată în scrisoarea deschisă a rapidiştilor.
Echipa FC Rapid joacă pe arena din Giuleşti din anul 1993. În ultimii ani relaţiile dintre CS Rapid, structura care administrează stadionul, şi FC Rapid au fost stabilite printr-un contract încheiat în 2005, valabil până la data de 30.06.2012. Rapidiştii vor să păstreze acelaşi contract până la data expirării lui, iar ulterior să renegocieze condiţiile contractului.
„Cu speranţa că, în interesul tuturor părţilor implicate în această situaţie, veţi da curs solicitărilor noastre, vă rugăm să primiţi salutul respectuos al suporterilor rapidişti şi pe cel al jucătorilor şi tehnicienilor de sub Podul Grand, care sunt pe stradă şi aşteaptă gestul dumneavoastră de bunăvoinţă pentru a se întoarce ACASĂ”, conchid rapidiştii.
Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, luni, agenţiei de presă Mediafax, că mai aşteaptă o săptămână ca Ministerul Transporturilor să se implice în rezolvarea problemei Stadionului Giuleşti, în caz contrar urmând să semneze contractul de închiriere a Arenei Naţionale.