Cele trei medalii de aur cucerite de Ninel Miculescu la Europenele de haltere de la Minsk nu au fost o surpriză pentru sportiv: „Mă aşteptam şi era cazul să mi se îndeplinească şi mie dorinţele”. De departe, vedeta delegaţiei noastre a fost Ninel Miculescu care, la 25 de ani, a devenit triplu medaliat cu aur (total, smuls, aruncat) la categoria 69 de kilograme şi, implicit, una dintre cele mai mari speranţe ale României pentru Jocurile Olimpice de la Londra 2012. „Aceaste medalii nu reprezintă o surpriză pentru mine, mă aşteptam şi era cazul să mi se îndeplinească şi mie dorinţa. Am spus încă de anul trecut că îmi doresc aceste medalii. Nivelul competiţiei cred că a fost ceva mai scăzut, pentru că au fost câţiva sportivi care nu au venit prea bine pregătiţi. Chiar şi aşa, asta nu ia nimic din ceea ce am reuşit noi acolo”, a spus Ninel Miculescu, a cărui poveste de viaţă este una de pus în ramă.
A călcat strâmb la 20 de ani
În 2006 era considerat unul dintre sportivii români cu şanse importante la medalii în perspectiva JO Beijing 2008, numai câ tânărul de 20 de ani a călcat strâmb la Europenele de la Wladyslawowo (Polonia), unde devenise vicecampion continental. În urma unor controale antidoping a fost depistat pozitiv cu steroizi anabolizanţi şi suspendat pentru doi ani.
Dezamăgit, cu bani puţini, Miculescu a fost la un pas să abandoneze halterele, mai ales că unii i-au propus să devină bodyguard.
A rămas la CS Dinamo, unde câştigă 300 de euro pe lună ca angajat civil, la care adaugă încă 700 de lei pe lună, indemnizaţie de lot olimpic.
Împreună, circa 2.000 lei, puţini pentru un tânăr cu familie şi un copil mic. A rezistat „tentaţiei” şi a continuat să lupte, revenirea fiind de senzaţie: vicecampion mondial în 2009 la smuls şi, acum, de trei ori medaliat cu aur la Europene!
Ce şi-ar putea dori mai mult? În primul rând, să reuşească să se mute împreună cu familia într-o casă nouă, apoi să conducă o maşină mare şi puternică, de preferinţă un BMW, să îşi achite ratele la bancă.
Sportul îi poate deschide acum noi perspective – ce bine recompensat ar fi un aur la Londra 2012! – şi depinde numai de el să le folosească.
Şapte medalii, dintre care patru de aur, au cucerit sportivii români la Europenele de haltere de la Minsk.
Nicu Vlad, preşedintele FR Haltere
Delegaţia noastră era cât pe ce să nu mai ajungă la Minsk din cauza problemelor financiare, întârzierea venirii banilor de la buget făcând „ravagii” în sportul românesc.
Domnule Vlad, la Mondialele de anul trecut aţi avut doar doi sportivi, acum doar cinci. De ce?
Dacă în 2009 a fost vorba de mai multe accidentări şi de performanţe care nu ne-au permis să înscriem în concurs sportivi, mai ales că deplasarea a fost foarte lungă şi costisitoare, acum la mijloc au fost numai banii.
E adevărat că aţi fost la un pas să nu participaţi?
Federaţia de Haltere îşi propusese să înscrie 11 sportivi la Europenele de la Minsk, dar din cauza lipsei banilor a fost nevoită să deplaseze doar cinci sportivi, din care trei au câştigat, în total, şapte medalii.
Mulţumit?
Nu cred că există vreo federaţie care să spună că nu ar fi mulţumită după astfel de rezultate. Cred că nivelul competiţiei a fost cam acelaşi cu cel de anul trecut, când s-au câştigat medalii cam cu aceleaşi rezultate. Atât federaţia, cât şi sportivii ne-am dorit foarte mult să obţinem aceste succese şi nu am ţinut cont de problemele pe care le-am avut înaintea plecării la Campionatele Europene. Totuşi, sperăm ca aceste situaţii să nu se repete, pentru că riscăm să rămânem fără sportivi la competiţii.
