Panta descendenta pe care se afla sportul romanesc de ani buni nu mai este un secret pentru nimeni, dovada rezultatele din ce in ce mai slabe obtinute in general de reprezentantii nostri la competitiile de anvergura. Dupa sapte ani, de cand Ion Tiriac in calitate de presedinte, la vremea aceea, al Comitetului Olimpic Roman atragea atentia ca trebuie luate masuri pentru refacerea bazei piramidei sportului romanesc, se pare ca abia acum se incearca sa se ia masuri concrete pe baza unui plan bine stabilit, urmand modelul unor tari ca Franta sau Belgia.
Proiectul Agentiei Nationale pentru Sport este de a crea in teritoriu forme asociative care sa functioneze pe principiul "ONG-urilor" si sa aiba ca obiectiv coordonarea intregii activitati sportive din zona. Respectivele formatiuni neguvernamentale si nonprofit vor fi conduse de un consiliu de administratie format din reprezentanti ai administratiei locale, ai unitatilor locale de invatamant de toate gradele, ai ANS prin intermediul directiei teritoriale pentru sport, si oricare alte unitati cu putere financiara, chiar si biserica, care vor fi interesate in dezvoltarea sportului in zona. Finantarea va veni de la fiecare organ component al noii structuri, iar baza materiala va fi cea deja existenta in patrimoniul primariilor, ANS sau asociatiilor sportive. "Componenta consiliilor de administratie ale acestor noi structuri va fi variabila in functie de interesul manifestat pentru sport de autoritatile locale, iar ANS va finanta activitatea formatiunilor, prin intermediul directiilor judetene pentru sport. Obiectivul nostru este de a crea cat mai multe centre de initiere pentru sport, de a creste numarul de practicanti de sport si, nu in ultimul rand, de a creste patrimoniul prin construirea unor baze sportive", a precizat Bogdan Gheorghe, secretarul general al ANS.
Deocamdata, se are in vedere infiintarea unor astfel de organizatii-pilot, in chip de experiment, la Baia Mare, Constanta si Bistrita, dar proiectul se afla in stadiul de discutii. "Inainte sa demaram la nivel national un astfel de proiect, trebuie sa avem o evidenta stricta vizavi de situatia juridica a bazelor noastre din teritoriu, intrucat majoritatea au probleme fie cu intabularea, fie cu modul in care au fost preluate, fie au fost revendicate si chiar retrocedate, iar acum trebuie sa discutam cu noii proprietari sa vedem ce mai putem face. Incercam sa definim acest patrimoniu astfel incat descentralizarea sa se poata face in conditii optime", a spus, la randul sau, Octavian Belu, presedintele ANS. "Pana acum, in cadrul acestei noi strategii, am rezolvat cateva aspecte pe plan financiar, dar au fost doar cateva picaturi intr-un ocean de cerinte", a mai spus Belu, care a respins din start ideea de a "pedepsi" federatiile pentru rezultatele slabe prin alocarea unui buget mai mic in anul urmator.
"Nu trebuie sa sufere activitatea juniorilor sau cadetilor din cauza unor rezultate mai slabe obtinute la varf", a spus seful Agentiei Nationale pentru Sport, octavian Belu.