„Jurnalistul Robert Turcescu a prezentat, săptămâna trecută, în cadrul emisiunii sale de la postul de televiziune B1 TV, „Sub semnul întrebării”, un document care arată destul de clar modul în care fosta conducere a combinatului Oltchim înţelegea să-şi cumpere liniştea în media. Este vorba despre un contract de publicitate, în valoare de 100.000 de euro, care a fost încheiat de combinat cu firma SC Media Casa Press SRL, firmă controlată de familia Voiculescu şi reprezentată de către Gabriela Vrânceanu Firea”, scrie Evenimentul Zilei.
„Documentul arată legătura directă dintre Dan Voiculescu şi combinatul Oltchim. Tot Robert Turcescu a prezentat încă un contract de publicitate, de 200.000 de euro, bani care au intrat în conturile trustului Intact. Potrivit documentelor prezentate de Robert Turcescu în cadrul emisiunii sale, timp de un an, S.C. Media Casa Press SRL a primit bani de la Oltchim, care mergea în pierdere, pentru a publica în „Săptămâna Financiară”, „Financiarul”, „Jurnalul Naţional” şi la „Antena 1″ articole şi reportaje „comandate” de şefii combinatului. Este vorba despre ştiri, interviuri, reportaje şi machete publicitare. Plata se făcea cu un avans, plus plăţi lunare. Contractul s-a desfăşurat în perioada 1 decembrie 2009 – 31″.
Din Adevărul aflăm secretul africanilor care au dominat Maratonul Internaţional Bucureşti. „Şi în acest an, la Maratonul Internaţional Bucureşti s-a demonstrat că le e foarte greu europenilor să se lupte cu atleţii din Kenya şi Etiopia.Victoria la maraton i-a revenit lui Felix Kangogo, un sportiv care s-a aflat la prima participare internaţională, el nepărăsind până acum Kenya. Înainte de start, el era creditat ca al 5-lea favorit – s-a ţinut cont de performanţa personală (2h 16:25) – după Siyoum Lemma (Etiopia / 2h 10:48), Amos Choge (Kenya / 2h 13:44), Teklu Metafeira (Etiopia / 2h 13:46) şi Bekele Eshetu (Etiopia / 2h 13:52).”
„Campioană olimpică la fond, Gabriela Szabo spunea cu ceva timp în urmă, pentru <>, <<(…)În Etiopia, Kenya, Maroc, Algeria, atletismul este sport naţional. Între etiopieni şi kenyeni este o diferenţă destul de mare, însă şi unii, şi ceilalţi aleargă cu mare uşurinţă. Nu cred că muncesc mai mult decât noi, europenii sau americanii, la antrenamente. Cred că e o diferenţă genetică”. Iar diferenţa aceasta ar fi în constituţia osoasă a africanilor, îndeosebi în ceea ce priveşte membrele inferioare.>>”
Cotidianul ne informează despre curăţenie de toamnă de la PNL. Potrivit publicaţei, preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat la Antena 3 că „gruparea Chiliman-Moisescu este pe punctul de a fi exclusă din Partidul Naţional Liberal”.
„Liderul PNL s-a arătat convins şi de faptul că ” Andrei Chiliman, în mod public, a lucrat în favoarea lui Traian Băsescu, în timpul campaniei pentru referendum şi nu numai atunci”.
„Pentru prima dată un executiv român ajunge într-un top mondial al celor mai puternici CEO”, titrează Ziarul Financiar. „Mariana Gheorghe, CEO-ul celei mai mari companii din România, Petrom, a fost inclusă anul acesta în elita mondială a oamenilor de afaceri debutând, pe locul 32, în clasamentul celor mai puternice femei din lumea businessului realizat de prestigioasa revistă americană Fortune”.
„Sub ghidajul ei, compania a crescut după toate criteriile, înregistrând rezultate de dimensiuni stelare: vânzări de 5,6 miliarde de dolari în 2011, în creştere cu 27%, şi profit de 1,2 miliarde de dolari, în urcare cu aproape 80%”, menţionează revista în prezentarea celor 50 de nume din topul aflat la a cincea ediţie”.
„USL pregăteşte epurarea politică a TVR”, comentează Curentul. „Sub pretextul reorganizării din cauze financiare, USL pregăteşte o epurare pe motive de supunere şi de <> a angajaţilor TVR. Mai pe româneşte, în circa trei săptămâni USL vrea să cureţe Televiziunea Publică de <