1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Iliescu bate câmpii. Coposu nu l-a invitat niciodată în PNŢ-CD

REVISTA PRESEI: Iliescu bate câmpii. Coposu nu l-a invitat niciodată în PNŢ-CD

„Alpinistul Ticu Lăcătuşu vrea să realizeze o premieră mondială: să cucerească un vârf inaccesibil”, titrează Adevărul în ediţia de miercuri: „După două expediţii nereuşite în 2006 şi 2012, alpinistul nemţean vrea să bifeze un pisc pe care nu a mai pus piciorul niciun om. La 18 ani de la cea mai mare performanţă realizată pentru România, cucerirea Everestului (17 mai 1995), Constantin ‘Ticu’ Lăcătuşu vrea să realizeze o premieră mondială. Într-o echipă din care mai fac parte patru germani, alpinistul român a pornit pe 6 mai spre Nepal, într-o expediţie de circa o lună (4 iunie), care are ca ţintă vârful Tsartse (6.346 metri). Este vorba de unul din cele trei piscuri ale masivului Mukut Himal, din grupul himalayan Dhaulagiri Himal, una dintre cele mai spectaculoase şi sălbatice zone ale Nepalului”.

„Cristian Bădiliţă, scrisorică publică de adio tovarăşului director permanent Andrei Marga”, aflăm din Cotidianul: „De două sau trei ori drumurile noastre s-au intersectat şi de tot atâtea ori am rămas cu o senzaţie de jenă şi dezgust. Personal, prefer cunoaşterea directă a omului, nu judecarea lui după verdictul terţilor. Aşadar am încercat să vă cunosc la sursă, pe viu. Cărţile dvs nu mi-au spus niciodată mare lucru: apă de ploaie şi oportunism… consecvent: ba stângist-comuniste, ba stângist-occidentale, ba catolic-iudaizante, ba jucăuş-microbiste, după cerinţele momentului şi mai ales în beneficiul carierei. Speram ca măcar omul să aibă vreo consistenţă. În cele două sau trei rânduri însă m-am izbit de un burlan de tablă ruginită. Nu dezvolt imaginea, ea redă cu exactitate ceea ce, din păcate, sunteţi. În toamna lui 2012 speram, ca bună parte din oamenii adevăraţi de cultură din veşnica RSR, o primenire a Institutului cultural român. Mi-am oferit chiar şi serviciile, prin intermediul secretarului general, Nicolae Brînzea”.

„Iliescu bate câmpii: Coposu nu l-a invitat niciodată în PNŢ-CD”, potrivit Curentul: „Ion Iliescu a făcut, de curând, o declaraţie pe cât de stupidă, pe atât de plină de tupeu. O declaraţie  stupefiantă care, din păcate, a trecut aproape neobservată. Procedând exact precum vulpea care zice că strugurii la care nu ajunge sunt acri, Iliescu s-a lăudat că, la începutul anului 1990, Corneliu Coposu l-ar fi invitat să se înscrie în Partidul Naţional Ţărănesc. După care a mai afirmat că el, marele ‘emanat’ al Revoluţiei, ar fi refuzat oferta Seniorului. Mincinoase da la un capăt la altul, vorbele bătrânei şandramale staliniste demonstrează, clar, că vechiul adagiu care spune că ‘istoria o fac învingătorii’ este valabil doar pe alte meridiane”.

„Manual de fraudare a sistemului energetic din România. CINCI METODE prin care statul a pierdut sute de milioane de euro”, scrie şi Gândul: „Un raport al Corpului de Control al Guvernului arată că bugetul Complexului Energetic Oltenia – unul din cei mai importanţi producători de energie electrică – a fost drenat către companii private. Inspectorii guvernului au stabilit că bugetul companiei a fost prejudiciat cu zeci de milioane de lei prin încheierea de contracte preferenţiale, sposorizări nejutificate şi achiziţii de maşini pe timp de criză. Un alt caz emblematic este şi cel al Hidroelectrica. Un dosar DIICOT arată că Hidoroelectrica (companie producătoare de enenergie electrică) a fost prejudiciată cu 170 milioane euro prin contractele cu băieţii deştepţi. Vezi în text cinci metode prin care bugetele celor două companii au fost căpuşate de companii private cu ajutorul funcţionarilor publici. Guvernul a sesizat DNA privind neregulile constatate la Complexul Energetic Oltenia. Corpul de Control al guvernului a realizat o investigaţie privind modul în care au fost genstionate fondurile Complexului Energetic Oltenia şi a companiilor din subordinea instituţiei”.

Citeşte şi Jaf la complexul energetic Oltenia: valoarea contractelor de achiziţie publică, majorată ILEGAL cu peste 20%

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă