„Dedicaţie. Pentru cine a relaxat Fenechiu condiţiile de participare la privatizarea CFR Marfă”, titrează Adevărul în ediţia de miercuri: „Ministerul Transporturilor, condus de Relu Fenechiu, a relaxat criteriile de calificare în procesul de privatizare a CFR Marfă, acceptând o cifră de afaceri mai mică decât în faza iniţială, pentru a permite companiei Transferoviar Grup, deţinută de Călin Mitică, să meargă mai departe în cursă. După ce niciunul dintre cei trei investitori interesaţi de privatizarea CFR Marfă nu s-a precalificat pentru etapa următoare în cadrul procesului de vânzare a operatorului feroviar, Ministerul Transporturilor a reluat procedura în numai o săptămână şi a relaxat condiţiile pentru participanţi”.
Din Cotidianul aflăm că, după episodul Chiliman, scandalul excluderilor se mută la PDL: „Vicepreşedintele PDL Alin Popoviciu a declarat, marţi, că va propune în şedinţa de luni a BPN excluderea lui Cristian Preda, Teodor Baconschi, Teodor Paleologu şi Daniel Funeriu din partid pe motiv că nu vede de ce trebuie ţinuţi în partid oameni care atacă în fiecare zi PDL. În replică la anunţul lui Popoviciu de marţi seară, Adrian Papahagi a scris pe Facebook că va demisiona din partid dacă Cristian Preda, Teodor Baconschi, Teodor Paleologu şi Daniel Funeriu vor fi excluşi la propunerea lui Alin Popoviciu”.
„Dan Voinea susţine că şi Antonescu trebuie să fie în puşcărie alături de Gigi Becali în dosarul MApN”, scrie Curentul: „Numele lui Gigi Becali este zilele acestea aproape pe buzele tuturor ziariştilor, analiştilor şi politicienilor care împart firul în patru în încercarea de a desluşi iţele încurcate din dosarul schimbului de terenuri cu MApN. Printre vocile care şi-au dat cu părerea pe această temă s-a remarcat cea a fostului procuror Dan Voinea, care a declarat pentru ziuanews.ro că el este cel care a redeschis de două ori acest dosar, după ce alţi procurori dispuseseră închiderea sa. Tot Voinea este cel care a trimis dosarul la DNA în 2006 întrucât ‘apăruseră elemente de corupţie’ după cum precizează chiar acesta. Bun cunoscător al dosarului în cauză, Voinea a declarat că în acest caz ar trebui traşi la răspundere şi alţi miniştri. ‘Acolo mai e un protocol prin care Păuneştii, cu care era asociat Becali, au primit clubul de fotbal Steaua, cu tot cu jucători, plus stadionul. Totul, cu titlu gratuit. Ar fi trebuit traşi la răspundere miniştri, nu se poate să dispară un club, un stadion, 30 de hectare şi nimeni nu răspunde, că nu-i vorba de o petardă pierdută pe câmpul de instrucţie. Şi eu m-am mirat că doar ei trei au fost condamnaţi. Ar trebui să mai fie şi alţii. Mai sunt şi alte persoane implicate în aşa-zisul schimb’, a declarat Dan Voinea”.
„Constituţia, modelată de conflictele din USL”, potrivit Evenimentul zilei: „Tensiunile din USL, dar şi teama faţă de o nouă confruntare cu Traian Băsescu şi-au pus amprenta pe varianta finală pe care Uniunea o va propune pentru revizuirea Constituţiei. Proiectul USL privind modificarea Constituţiei, agreat luni seară de Crin Antonescu şi Victor Ponta, poartă amprenta suspiciunilor dintre PSD şi PNL şi ecourile conflictelor cu Traian Băsescu”.
„Românii ar putea plăti până la 1.500 lei pentru a fi în grija unui anumit medic. Cât va costa o consultaţie de la anul”, informează Gândul: „O consultaţie la medic ar putea costa până la 150 de lei, iar pentru internare românii ar putea scoate din buzunar până la 1.500 de lei, dacă vor să fie în grija unui anumit medic. Asta prevede unul dintre proiectele Ministerului Sănătăţii, privind sistemul de salarizare. Mai multe echipe de specialişti lucrează la o iniţiativă legislativă privind implementarea proiectului-pilot pentru salarizarea medicilor şi asistenţilor medicali din unităţile sanitare publice cu paturi. Potrivit unuia dintre proiectele de act normativ în lucru, venitul medicului din spital se compune dintr-o parte fixă, una variabilă, sporurile pentru condiţiile de muncă şi veniturile din gărzi”.