În ziarele de miercuri, citim despre un proiect de lege prin care finanțarea construcției Catedralei Mântuirii Neamului din bani publici ar putea fi stopată și aflăm în ce stadiu se află lucrările de extindere a magistralei M4 de metrou de la Străulești,
În Adevărul, citim un interviu cu deputatul Remus Cernea despre proiectul de lege propus de el care prevede oprirea finanțării din bani publici a construcției Catedralei Mântuirii Neamului din București. ”Banii au venit prin hotărări de guvern, pentru alocări din fondul de rezervă destinaţi unor situaţii neprevăzute. Pe lângă asta au venit bani de la Primăria Capitalei, Sorin Oprescu a dat milioane de euro pentru catedrală şi au existat şi primării din alte zone ale ţării. Şi BNR a dat nişte bani către BOR sau anumite regii autonome. Consider că este profund imoral. BOR are dreptul să construiască orice doreşte, dacă finanţarea e făcută din bani publici avem o problemă morală şi de separare a statului de biserică. Avem nevoie de o lege privind finanţarea, impozitarea şi fiscalizarea cultelor pentru că nu avem o legislaţie reală. În lege se spune că cultele sunt finanţate în funcţie de cererea lor şi de necesităţi”, a spus Cernea.
Hotnews scrie în ce stadiu se află lucrările de la magistrala 4 de metrou din Străulești. Astfel, la staţia Străuleşti lucrările de extindere a Magistralei M4 au ajuns deja la elementele de decor de pe pereţii peronului, în timp ce la depoul Străuleşti încă se mai lucrează la partea de structura. Noul ministru de Transporturi, Dan Costescu a vizitat şantierul extinderii Magistralei M4 de metrou și a precizat că va fi gata abia în anul 2017. „Apreciez calitatea lucrării, iar în ceea ce priveşte partea de structura estimez că suntem în acest moment undeva la 80-90%, poate chiar mai sus. Că termen de implementare a lucrărilor avem întârzieri, dar la începutul anului 2017 lucrările vor fi finalizate”, a declarat Costescu.
Evenimentul Zilei arată că jurnaliștii britanici cărora europarlamentarul Adrian Severin le-ar fi cerut mită au confirmat înregistrările cu politicianul î fața instanței. Fostul europarlamentar este acuzat de fapte de corupție. Cei doi ziariști i-au promis peste 100.000 de euro anual, în schimbul unor amendamente, în cadrul unei investigații în urma căreia alți doi europarlamentari au fost deja condamnați.
În Ziarul Financiar, citim ce companii au intrat în topul 100 al celor mai valoroare companii din România. Două dintre primele trei companii de pe podium sunt de stat. Astfel, OMV Petrom este pentru a zecea oară cea mai valoroasă companie din România, cu o capitalizare de 4,1 mld. euro. În acest an, în premieră primele trei locuri sunt ocupate exclusiv din companii din sectorul energetic: OMV Petrom, Hidroelectrica şi Romgaz. De asemenea, top zece este dominat de companii din energie, telecom şi sectorul bancar, iar Banca Transilvania este cel mai valoros business antreprenorial din România.
Capital scrie că majoritatea oamenilor de afaceri și a analiștilor susțin că este necesară reducerea taxelor pe muncă. ”Orice măsură care ajută mediul de afaceri este binevenită și, categoric, noul Cod fiscal vine să rezolve niște probleme. Totuși, cred că sunt probleme mult mai profunde decât un TVA cu două procente mai mare sau mai mic”,a declarat Mircea Oltean, proprietarul companiei IRUM Reghin. „România se număra printre primele țări din UE în ceea ce privește nivelul de taxare pe forța de muncă. Prioritatea zero, cel puțin din punctul meu de vedere, ar fi trebui să fie încurajarea creării de noi locuri de muncă. Nu avem o problemă cu creșterea consumului ci cu creșterea indicatorilor de producție“, explică Cristina Chiriac, președintele Asociației Naționale a Antreprenorilor.
Wall Street arată care sunt companiile care vor acorda cele mai mari dividende în 2016. ”Reducerea impozitului pe dividende, scutirea de la plata CASS pe acest tip de venituri în 2016, dar şi scăderea de pe bursă a unor mari companii în ultimele luni, le va aduce anul viitor randamente de până la 10% investitorilor în acţiuni. SIF Oltenia (SIF5), Conpet (COTE) şi Romgaz (SNG) au şanse mari să domine topul dividendelor, potrivit estimărilor făcute de analiştii casei de brokeraj Prime Transaction”, scrie WS.
În Pro Sport citim despre Liga Campionilor. ”S-au terminat meciurile, s-a terminat o nouă seară de Ligă. Nu înainte ca Edin Dzeko să marcheze golul de onoare al Romei în prelungiri, Coulibaly să aducă trei puncte de aur pentru Gent de pe terenul lui Lyon, iar Muller să lovească bara. S-au marcat 25 de goluri în 8 meciuri, ceea ce e foarte bine. Barcelona, Bayern şi Zenit au câştigat grupele din care fac parte, cu o etapă înaintea finalului, iar Arsenal are nevoie de o victorie la cel puţin două goluri, contra lui Olympiakos, în Grecia, pentru a se califica de pe locul secund. Dinamo Zagreb, echipa lui Măţel e eliminată!”, a scris Pro Sport.