Peste 160 de poliţişti şi jandarmi vor asigura măsurile de ordine şi siguranţa participanţilor la Târgul de Fete de pe Muntele Găina, care va avea loc la acest sfârşit de săptămână, informează Agerpres.
La această acțiune tradițională sunt aşteptaţi mii de oameni.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba va asigura un dispozitiv de ordine publică format din 96 de poliţişti de la structurile de ordine publică, poliţie rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, investigaţii criminale, criminalistic şi investigarea fraudelor.
Coordonarea misiunilor date în competenţa poliţiei, necesare pentru buna desfăşurare a manifestărilor organizate cu acest prilej, se va realiza de către un grup de lucru condus de şeful desemnat al IPJ Alba, comisar şef Mihai Rus. În cadrul instruirilor efectuate, acesta le-a cerut poliţiştilor din subordine, angrenaţi în misiuni, să manifeste atenţie, solicitudine cu privire la problemele cetăţenilor şi să aplice cu fermitate legea, menţionează sursa citată.
Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor sau a blocajelor rutiere, poliţiştii rutieri vor acţiona cu efective mărite pe toate traseele de deplasare către comuna Avram Iancu şi spre Muntele Găina.
Alături de poliţişti, la Târgul de Fete se vor afla şi 65 de jandarmi, din Alba şi Mureş, misiunile acestora având în vedere asigurarea unui climat de normalitate civică şi de siguranţă pentru toţi participanţii.
Târgul de Fete va debuta, sâmbătă, în Avram Iancu, cea mai apropiată localitate de Muntele Găina, unde, la orele 12,00, va începe o paradă a portului popular, în cadrul căreia vor defila reprezentanţi ai comunelor din judeţul Alba, dar şi Ansamblul folcloric ‘Pomnęnka’ din Cehia. Aceasta va fi urmată de finala Festivalului Concurs ,,Cultură pentru Cultură’, urmând ca seara să se desfăşoare un spectacol folcloric, cu recitaluri susţinute de Leontina Fărcaş, Cornel Borza, Cornelia Radocea şi Nicolae Furdui Iancu. Manifestările din Avram Iancu se vor încheia cu focuri de artificii.
În cursul serii de sâmbătă, pe Muntele Găina va avea loc un aşa-numit concert pentru tineret, printre cei care vor cânta aflându-se şi trupa Direcţia 5. Petrecerea va continua pe Muntele Găina cu o discotecă în aer liber, focuri de tabără şi focuri de artificii.
Duminică va avea loc un ceremonial solemn la Crucea Iancului de pe Muntele Găina, cu o slujbă Te Deum şi depuneri de coroane de către oficialităţile prezente la eveniment. Meşteri din întreaga ţară îşi vor prezenta roadele muncii lor, respectiv obiecte tradiţionale pe care continuă să le fabrice prin tehnici vechi de sute de ani, la Târgul Meşterilor Populari.
De asemenea, pe platoul de pe Muntele Găina, amplasat la o altitudine de aproape 1.500 de metri, se va desfăşura un spectacol folcloric.
Târgul de Fete de pe Muntele Găina este cea mai mare sărbătoare românească în aer liber din România. Are loc în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie.