1.1 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăSpecialGALERIE FOTO M4, magistrala de metrou în care aștepți în stație mai...

GALERIE FOTO M4, magistrala de metrou în care aștepți în stație mai mult de 15 minute. După 28 de ani de lucrări, cetățenii din nordul Bucureștiului auu metrou doar cu numele

Începută în decembrie 1989, Magistrala 4 a metroului bucureștean, Gara de Nord-Străulești, încă mai așteaptă să fie finalizată. Călătorii sunt nevoiți să aștepte în stații chiar și peste 15 minute.

După ce fusese dat în funcțiune fără a fi gata sistemul de semnalizare, așa cum a dezvăluit România liberă, ultimul tronson al Magistralei 4 de metrou se confruntă acum cu o altă problemă.

Din cauza lipsei unui macaz, intervalul de succedare a trenurilor este nepermis de mare, depășind uneori și 15 minute, așa că mulți bucureșteni din nordul orașului preferă să folosească în continuare, pe bună dreptate, mașina personală, în loc să ia metroul. Mai mult, dacă ai ghinionul să ratezi „la mustață” trenul și ești apoi nevoit să aștepți un sfert de oră, distanța de 7,64 km dintre Gara de nord și Străulești poate fi parcursă mai rapid cu bicicleta.

„Odată cu deschiderea circulaţiei cu călători a staţiilor Laminorului şi Străuleşti, în condiţiile în care la staţia Străuleşti nu există în prezent schimbător de cale, circulaţia trenurilor se face pe tronsonul 1 Mai – Străuleşti pe câte un fir de circulaţie în ambele sensuri de mers. Astfel, circulația trenurilor de metrou pe Magistrala 4 se face la un interval de aproximativ 11 minute și este asigurată de un număr de patru trenuri, plus o rezervă”, au răspuns reprezentanții Metrorex la solicitarea adresată de România liberă.

Promisiuni pentru primăvara anului viitor

Intervalul de 11 minute și numărul de patru trenuri este însă valabil doar la orele de vârf. După cum am putut constata la fața locului, la prânz sunt doar două trenuri în circulație, iar timpul de așteptare ajunge și la 18 minute. Așa se face că stațiile de metrou de pe Magistrala 4 (cea mai nouă, dar pe care circulă cele mai vechi trenuri, produse la Arad în anii 80) sunt mai mult goale, pentru că bucureștenii nu-și permit „luxul”de a pierde vremea așteptând.

Oficialii Metrorex promit însă că lucrurile se vor remedia în prima parte a anului viitor pe acest tronson construit de Astaldi și dat în funcțiune cu întârziere și cu lipsuri: „În momentul în care infrastructura căii va fi asigurată cu schimbător de cale la stația Străuleşti care să permită trecerea trenurilor de pe un fir de circulaţie pe celălalt fir, intervalul de circulaţie între trenuri se va reduce. Estimăm că se va circula la intervale mai mici pe Magistrala 4 în cursul primului trimestru al anului 2018. Deschiderea celor două stații noi în condițiile prezente a fost o alternativă la varianta menţinerii staţiilor închise circulaţiei până la finalizarea efectivă a tuturor dotărilor”.

Lucrare începută și abandonată

Lucrările de construcție la Magistrala 4 a metroului bucureștean au început în decembrie 1989, odată cu cele la tronsonul Nicolae Grigorescu – Linia de Centură (redenumită Anghel Saligny).

Din cauza fondurilor insuficiente, ritmul lucrărilor a început să scadă, pentru ca în 1994 să fie sistate de-a binelea.

Apoi, s-a trecut la inundarea controlată a tunelurilor, ca măsură de conservare a galeriilor.  Abia în 1997 s-a obținut un împrumut de la Banca Europeană de Investiții și astfel s-a putut repara infrastructura existentă pentru ca ulterior, pe 1 martie 2000 să aibă loc deschiderea pentru călători a tronsonului Gara de Nord 2 – 1 Mai (patru stații).

11 ani pentru două stații

A fost nevoie de încă 11 ani pentru a fi date în funcțiune, la 1 iulie 2011, încă două stații, Jiului și Parc Bazilescu, în cartierele Pajura și Bucureștii Noi. În fine, pe 31 martie în acest an fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc inaugura ultimele două stații din Magistrala 4, construite de italienii de la Astaldi – Laminorului și Străulești.

Ele erau gata încă de la finele anului trecut, însă au fost date în funcțiune cu mai bine de trei luni întârziere, pentru că nu erau gata sistemele de securitate în caz de incendiu. Nici după inaugurare lucrurile nu au mers ca unse. Așa cum a dezvăluit România liberă, tronsonul fusese dat în folosință fără să fie gata semnalizarea și circuitele de cale, așa că se circula la cale liberă, pe bază de impiegat de mișcare. Din această cauză, călătorii care se urcau în tren la Gara de Nord 2 erau nevoiți să schimbe peronul la Parc Bazilescu, pentru a-și continua călătoria până la Străulești. Transbordarea de la Parc Bazilescu a fost eliminată abia la data de 1 Mai, când au fost gata sistemele de semnalizare.

Cele mai citite

Comisia electorală din Polonia revine asupra deciziei privind finanțarea partidelor de opoziție

Comisia Electorală a Poloniei a decis să anuleze decizia anterioară prin care respingea raportul financiar pe 2023 al partidului naționalist Lege și Justiție (PiS),...

Statele Unite au anunțat un nou pachet de ajutor de aproximativ 5,9 miliarde de dolari pentru Ucraina

Statele Unite au anunțat un nou pachet de ajutor de aproximativ 5,9 miliarde de dolari pentru Ucraina, în cadrul unui efort susținut de administrația...
00:05:30

VIDEO. Momentul în care Călin Georgescu sosește la sediul Curții de Apel București (CAB)

Luni, peste o mie de persoane au protestat pe treptele Curții de Apel București (CAB), manifestându-și nemulțumirea prin scandări precum „Suveranitate” și „Iohannis, nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă