22.9 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024
AcasăSpecialGalaţiul ia lecţii suedeze despre energia din deşeuri

Galaţiul ia lecţii suedeze despre energia din deşeuri

Potenţialii parteneri sunt trei companii suedeze, din Malmö, Helsinger şi Lindkoping, dar şi o firmă din Italia.

 

Primarul Galaţiului, Marius Stan, şi viceprimarul Radu Cosca au fost în vizită la Malmo şi Helsinger, în Suedia, pentru a relua o colaborare mai veche pentru producerea de biogaz din deşeuri şi incinerarea deşeurilor. În acest scop, în 2006, a avut loc semnarea unui Memorandum între ministrul Economiei de la vremea aceea, Codruţ Sereş şi Primăria Galaţi, ca beneficiar şi Guvernul Suediei. Principalul obiectiv era realizarea la Galaţi a unei instalaţii de producere a biogazului prin procesarea deşeurilor.

Deşi partea suedeză se obliga să aducă finanţarea şi să suporte 50% din costurile de 460.000 euro ale studiului de fezabilitate, după 2008 acea colaborare a fost abandonată de Primăria Galaţi. Valoarea proiectului ar fi, în funcţie de capacitatea staţiei, de la 10 la 16 milioane euro. „Ideea este mai mult decât generoasă pentru municipiul Galaţi, motiv pentru care o să propun Consiliului Municipal continuarea acestei colaborări. După finalizarea studiului de fezabilitate, vom organiza o licitaţie pentru desemnarea companiei cu care să realizăm acest proiect”, a declarat primarul Marius Stan.

Proiect: staţie de incinerare de 200 milioane euro

Cu prilejul vizitei în Suedia, edilii au discutat şi despre oportunitatea înfiinţării la Galaţi a unei staţii de incinerare a deşeurilor, valoarea unei astfel de staţii fiind cifrată la 150-200 milioane euro. Aceste noi variante apar după ce în primăvară fostul primar al Galaţiului, Dumitru Nicolae, a semnat un acord cu firma Usitall din Lindkoping, Suedia, pentru construirea unei centrale care să producă energie termică şi energie electrică prin arderea deşeurilor. Noul primar, Marius Stan, a precizat că nu este de acord cu unul din punctele acordului semnat de fostul primar, acela ca Primăria Galaţi să se angajeze să cumpere toată energia electrică produsă şi că a comunicat Usitall să accepte anularea acestei prevederi a acordului pentru reluarea tratativelor. Pe lângă cele două variante suedeze, va mai fi vizitată şi o firmă din Italia, specializată în acelaşi domeniu. 

Cele mai citite

PSD vrea reducerea taxării cu 5 procente pe salariile mici și medii. Câți bani ar rămâne în buzunarele românilor

Ministrul Adrian Câciu a declarat că măsura ar duce la creșterea puterii de cumpărare a românilor și la competitivitatea companiilor Ministrul investițiilor și proiectelor europene,...

Ai putea ucide UE, spune Franța. Ba nu ai putea, răspunde Germania

Macron și Scholz se înfruntă din nou, pentru a contracara America protecționistă și puterea chineză Emmanuel Macron și Olaf Scholz conduc cele mai mari două...

Trei candidaturi la prezidențiale au fost contestate la CCR. Sâmbătă se analizează sesizările

Sâmbătă este ultima zi de depunere a candidaturilor la cea mai înaltă funcție în stat. În cursa pentru Cotroceni sunt 10 candidați până acum Sâmbătă...
Ultima oră
Pe aceeași temă