Start-up-urile din Regiunile de Nord-Vest și de Vest, adică din județele Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Sălaj, Satu Mare, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin pot primi finanțare europeană, la finalul unui proiect pornit din mediul universitar.
Peste 400 de persoane din regiunile Nord-Vest și Vest participă la cursuri de administrarea afacerilor, iar 35 dintre acestea vor primi finanțări de până la 25.000 de euro fiecare pentru dezvoltarea unei idei de afaceri. Activitățile au loc în cadrul proiectului „Dezvoltarea spiritului antreprenorial și a competențelor manageriale pentru a genera un număr crescut de afaceri – NewBiz”, realizat de Academia de Studii Economice (ASE) din București, în parteneriat cu Asociația Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare și Incluziune Socială (PROIS-NV). Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).
Șanse pentru tineri
„Proiectul Newbiz a luat naștere dintr-o necesitate pentru tinerii din România și reprezintă o oportunitate pe care aceștia o pot fructifica eficient în carieră, în condițiile în care la absolvire mulți studenți întâmpină dificultăți la angajare. Aceștia vor fi susținuți în demersurile lor antreprenoriale prin aplicarea unui set complex de măsuri de consultanță, informare, formare și asistență personalizată. Pregătirea profesională constituie o preocupare continuă pentru noi, profesorii din Academia de Studii Economice, și le oferim tinerilor o șansă în plus de a se afirma în mediul de afaceri românesc. Cei interesați au participat la un concurs de planuri de afaceri, prezentate în fața unei comisii de profesioniști în antreprenoriat,iar majoritatea celor 35 de câștigători au vârsta sub 25 de ani. Ne vom asigura ca aceștia să devină, în următorii cinci ani, antreprenori cu experiență și exemple de urmat în mediul de afaceri de pe piața din România”, a declarat prof.univ. dr. Gheorghe Orzan, managerul de proiect.
Din cele 35 de start-up-uri câștigătoare, 15 proiecte vin din Cluj, cinci proiecte din Timiș, câte două proiecte din Satu Mare, Sălaj, Bihor, Hunedoara, Caraș-Severin, Maramureș și Bistrița-Năsăud și un proiect din Arad. În ceea ce privește domeniul principal de activitate, șapte proiecte vizează zona IT-ului (în principal software și administrare de pagini web), câte șase publicitatea (cu preponderență design grafic) și activitățile recreative și cinci turismul. Alte proiecte câștigătoare se vor dezvolta în cercetare, editare de carte, inginerie și consultanță în arhitectură, distribuție video, fabricarea de jucării, activități fotografice, colectarea deșeurilor nepericuloase, distribuția apei și creație artistică.