30.5 C
București
luni, 24 iunie 2024
AcasăSpecialALDE cere bani pentru Autostrada Transilvania

ALDE cere bani pentru Autostrada Transilvania

 

Finanțarea lucrărilor la Autostrada Transilvania stârnește din nou preocupare. Lucrările la autostradă au început în 2004. Însă, din cauza guvernanților, au fost finalizați doar 52 de kilometri, între Câmpia Turzii și Gilău, în județul Cluj.

”Noul Guvern al României trebuie să asigure în bugetul de stat pe anul 2016 resursele necesare pentru finanțarea continuării lucrărilor la Autostrada Transilvania. Realizarea acestui proiect este vitală pentru dezvoltarea economică a jumătății de nord a României. În cazul în care realizarea autostrăzii va fi din nou amânată, există riscul pierderii unor investiții importante, așa cum s-a întâmplat și în trecut”, spun liderii ALDE Cluj.

Ei afirmă că parlamentarii ALDE Cluj vor susține alocarea resurselor necesare pentru finalizarea lucrărilor de pe tronsoanele dintre Gilău – Nădășel și Câmpia Turzii – Târgu-Mureș, dar și pentru continuarea lucrărilor de pe Autostrada Turda – Sebeș. De asemenea, deputații ALDE Cluj vor susține alocarea de resurse financiare pentru executarea lucrărilor de construcție de pe tronsoanele viitoarei autostrăi care vor asigura legătura dintre zona Clujului și frontiera de stat cu Ungaria.

”Construirea autostrăzilor aduce dezvoltare economică, nu doar pentru zonele prin care trece efectiv, ci pe o rază care poate atinge 150 – 200 de kilometri. Transilvania are nevoie de noi investiții, însă, la rândul lor, investitorii au nevoie de o infrastructură decentă. De aceea, consider că Guvernul are datoria să aloce banii necesari pentru realizarea Autostrăzii Transilvania”, a declarat deputatul Mircea Irimie, copreședintele ALDE Cluj.

”Cluj-Napoca a devenit un pol regional de dezvoltare în adevăratul sens al cuvântului. Însă rata de creștere a economiei locale este afectată în mod negativ de lipsa autostrăzilor care să facă legătura cu Occidentul și cu capitala României. Este inadmisibil ca în prezent să trebuiască să facem 12 ore cu mașina de pe platforma industrială din Jucu până la București”, a declarat copreședintele ALDE Cluj-Napoca, Leonard Horvath. 

 

 

Autostrada Transilvania

Cele mai citite

Rare Bogdan amenință că PNL va pleca de la guvernare dacă vor crește taxele

Rareș Bogdan a amintit de dificultățile acceptării pachetului de măsuri fiscale din septembrie anul trecut, subliniind că liberali deja au făcut concesii semnificative, transmite...

Cod portocaliu de caniculă în Capitală și 7 județe. HARTA

Şapte judeţe şi Capitala se află astăzi sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 35 - 37 de grade. De asemenea, valul...

Începe Evaluarea Națională. Calendarul și regurile examenului

Probele scrise din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2024) încep marți, 25 iunie, cu testarea cunoștințelor de limba și literatura...
Ultima oră
Pe aceeași temă