10.7 C
București
luni, 27 ianuarie 2025
AcasăSportVoinescu: PDL pregăteşte cartea neagră a privatizărilor PSD

Voinescu: PDL pregăteşte cartea neagră a privatizărilor PSD

PDL a decis, luni, la şedinţa BPN al partidului, să pregătească în două-trei săptămâni cartea neagră a privatizărilor PSD, a anunaţat purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, potrivit Mediafax.

„PDL a decis astăzi să pregătească cartea neagră a privatizărilor PSD. Credem că românii este important să-şi amintească, dacă au uitat, sau să afle, dacă nu ştiu, de maniera în care PSD, sub guvernarea Adrian Năstase, cu Victor Ponta în Cabinet, a înstrăinat practic economia românească. Relansăm, răspundem dorinţei de dialog al opoziţie pe acest subiect”, a precizat Sever Voinescu.

El a făcut aceste afirmaţii după ce a arătat că la şedinţa BPN al PDL s-a discutat despre „un nou atac mincinos al opoziţiei” la adresa PDL pe tema preţurilor la carburanţi.

Voinescu a susţinut că de la privatizarea Petrom încoace preţurile la carburanţi au crescut pentru că prin acea privatizare „făcută de guvernul Adrian Năstase, sub controlul domnului Ponta, care era şeful corpului de control, statul a renunţat la toate pârghiile de control posibile asupra preţului carburanţilor”.

Voinescu a mai spus că statul a obţinut din acea privatizare puţin peste 600 de milioane de euro, în vreme ce obligaţiile statului din acel contract erau de peste 600 milioane de euro.

„În două-trei săptămâni, PDL va produce această carte a privatizării PSD-iste, pentru că oamenii nu trebuie să uite felul în care guvernările PSD au înstrăinat marile capacităţi ale României, într-un chip suspect”, a mai spus Severin Voinescu.

Cele mai citite

MAE: Cetățeni români blocați în Congo, în urma ofensivei unei grupări rebele

Ministerul a precizat că au fost primite cereri de asistență consulară din partea familiilor românilor aflați în Congo Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat duminică...

Impactul DeepSeek asupra acțiunilor Nvidia

Acțiunile Nvidia au suferit o scădere semnificativă, cu până la 15% în premarket, ca urmare a lansării unui model de inteligență artificială creat de...

Indicele ROBOR la ​​3 luni a scăzut la 5,95% pe an

Comparativ cu începutul anului trecut, când indicele ROBOR era de 6,21%, scăderea indică o ușoară relaxare a costurilor pentru consumatori Indicele ROBOR la ​​trei luni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă