0.7 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSportVIDEO. Mircea Diaconu şi-a dat DEMISIA din Senat. De ce NU are...

VIDEO. Mircea Diaconu şi-a dat DEMISIA din Senat. De ce NU are nici un efect anunţul senatorului

UPDATE: Demisia lui Mircea Diaconu nu este efectivă şi nu produce efecte juridice în acest moment, pentru că nu a fost publicat în Monitorul Oficial nici un document în acest sens, precizează preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu. 

Pentru ca demisia lui Diaconu să devină efectivă, acesta trebuie să-l notifice în scris pe preşedintele Senatului, Crin Antonescu, potrivit legii statutului parlamentarilor. Apoi, în plenul Camerei, Antonescu trebuie să-l întrebe pe Diaconu dacă rămâne decis să demisioneze şi abia apoi să declare locul vacant. Hotărârea Camerei prin care s-a luat act de vacantarea locului se publică apoi în Monitorul Oficial.

––

Diaconu a subliniat că nu a greşit cu nimic în faţa legii şi că nu înţelege de ce este atât de contestat.

”Nu, absolut deloc (nu am greşti – n.red.). Dacă aş fi greşit în faţa legii, măcar cu un ac, mi-aş fi dat demisia (mai devreme – n.red.) şi aş fi cerut scuze tuturor. Asta e părerea mea şi mi-o susţin, nceonsiderând că am vreun sfert de ac de vină. Dacă vina ta e să continui să lucrezi, să îţi faci profesia la teatru, eu consider că am nicio vină”, a precizat Diaconu.


<!–
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/cd8e8d525cc4c098bc3e611c89f40a1f/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// –>
&amp;amp;lt;a href=”http://www.contentchannel.ro” mce_href=”http://www.contentchannel.ro” target=”_blank”&amp;amp;gt; &amp;amp;lt;img border=”0″ alt=”content channel” title=”content channel” src=”http://worker.contentchannel.ro/img/logo-mic.png” mce_src=”http://worker.contentchannel.ro/img/logo-mic.png” /&amp;amp;gt; &amp;amp;lt;/a&amp;amp;gt;

Actorul a evidenţiat faptul că problema lui este una fără precedent.

”E un caz fără precedent şi de asta şi spun că mi-am dat demisia. Nu mai există proceduri, s-au blocat instituţiile statului”, a spus fostul senator.

Acesta nu înţelege de ce a fost pusă presiune asupra sa şi asupra Senatului.
”Atunci pun şi eu întrebarea. De ce atâta presiune asupra mea şi asupra Senatului, atâta timp cât hotărârea judecătorească spune ce spun eu acuma. Mai ales că colegii mei şi-au spus deja cuvântul prin vot. Pentru că într-adevăr neexistând cvorum şi procedură mai departe şi nu se mai poate întruni nici Biroul, nici plenul, eu am deblocat lucrurile prin decizia mea. O situaţie fără procedură, iar eu am deblocat sistemul. Atâta tot. Acum, se poate intra e procedură prin demisia mea”.

Totodată, Diaconu a spus că va da mai multe informaţii referitoare la motivele demisiei sale după Sărbătorile de iarnă.

”O să am mai multe de completat după sărbători”, a conchis fostul senator.

Amintim că, marţi, Senatul a luat act de decizia CCR cu privire la încetarea mandatului de senator a lui Mircea Diaconu, dar aceasta nu poate fi pusă în aplicare din cauza unei probleme legislative.

Mai exact, la şedinţa Senatului nu a fost îndeplinit cvorumul necesar pentru a lua act de decizia CCR de încetare a mandatului de senator a lui Mircea Diaconu.

Senatorul PNL Mircea Diaconu a fost trimis în judecată pentru cinci fapte de conflict de interese. Între acestea figurează faptul că, în calitatea sa de director al Teatrului Nottara, şi-a numit soţia, actriţa Diana Lupescu, pe funcţia de regizor artistic, deşi nu îndeplinea condiţiile legale. În plus, a dispus plăţi de drepturi de autor către soţia sa, fără a respecta legislaţia.

El a fost declarat şi incompatibil de Agenţia Naţionala de Integritate, confirmată prin hotărâre definitivă de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie deoarece ocup concomitent funcţia de parlamentar şi de director de teatru. Senatul a refuzat să pună în aplicare decizia judecatorească, motiv pentru care CSM a sesizat Curtea Constituţională, care a decis că Mircea Diaconu este incompatibil.

Citeşte şi: Ce spun EXPERŢII despre anunţul Senatului de încetare a mandatului în cazul Diaconu

Analiză. Ce se află în spatele deciziilor ciudate din cazurile Stan şi Diaconu

ANI: Încetarea mandatului de senator a lui Mircea Diaconu TREBUIE publicată în MO. Altfel, nu este legală

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă