2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSportVictor Ponta sugerează că audierea preşedintelui CJ Argeş ar avea legătură cu...

Victor Ponta sugerează că audierea preşedintelui CJ Argeş ar avea legătură cu mitingul de la Mioveni

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a afirmat că percheziţia de miercuri de la Consiliul Judeţean Argeş, care vizează în special biroul preşedintelui instituţiei, Constantin Nicolescu, este mai mult decât ciudată şi că ar avea legătură cu mitingul organizat la Mioveni cu o zi în urmă, potrivit NewsIn.

„Dincolo de formaţia mea de om al legii, refuz să cred în coincidenţe. Refuz să cred că astăzi, la 24 de ore după ce mii de oameni au ieşit la Mioveni să-şi manifeste indignarea faţă de situaţia socială şi economică a ţării şi faţă de nepăsarea Guvernului, cel care este persoana publică cea mai votată din Argeş este supus unei anchete extrem de ciudate. Dacă să sprijini Arhiepiscopia, ca preşedinte al unei instituţii publice, este ceva grav, atunci trebuie să ştim lucrul acesta”, a declarat Victor Ponta într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PSD Argeş.

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, este şi preşedintele filialei judeţene a PSD. La câteva ore după ce a început percheziţia DNA, Victor Ponta a sosit la Piteşti.

După ce s-a aflat că percheziţia DNA vizează documente privind o sponsorizare de 125.000 de lei oferită de CJ Argeş Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Calinic a susţinut o conferinţă de presă în care a detaliat cum au fost folosite fondurile şi a afirmat că toată acţiunea DNA ar fi o comandă politică. ÎPS Calinic a prezentat şi câteva documente din care reieşea cum au fost alocate fondurile Arhiepiscopiei. Acesta a susţinut că toată acţiunea ar fi pusă la cale de fostul vicar Nicolae Brânză, dat afară de la Arhiepiscopie şi de la conducerea Catedrei de Religie de la Universitatea Piteşti, şi de prietenul acestuia, senatorul PDL Mircea Andrei, cel care l-a înlocuit pe Cristian Boureanu la şefia PDL Argeş.

„Au fost aproximativ 500 de milioane, pe care i-am primit pentru ruinele de la Sân Nicoară, alţi 100 de milioane i-a primit Facultatea d Teologie pentru organizarea unui seminar şi tipărirea unei cărţi şi aproximativ un miliard şi jumătate l-am primit în 2010, pentru canonizarea Sfinţilor Neagoe-Vodă Basarab, Iachint de Vicina şi Ioanichie cel Nou. Din ultima sumă, aproape un miliard a fost folosit pentru tipărirea cărţii ‘Învăţăturile lui Neagoe Vodă Basarab către fiul său Teodosie’. (…) Părintele Brânzea a fost trimis acolo să supravegheze atent tot ce se întâmplă, iar dumnealui a atribuit mai multe ore unor profesori care nu aveau nicio competenţă. Când am sesizat că se încălca legea, i-am cerut să refacă statul de funcţii, pentru că Facultatea de Teologie funcţiona ilegal. Dumnealui a refuzat să ne răspundă la această solicitare şi, ulterior, a fost înlăturat din funcţie. Nu a durat prea mult şi am fost sunat de Mircea Andrei, care mi-a spus că dacă nu îl pun pe vărul lui acolo unde a fost o să înceapă un război. Apoi au urmat o serie de controale şi implicit amenzi, la firmele pe care Arhiepiscopia le deţine. Da, cred că controalele au fost dirijate”, a susţinut ÎPS Calinic.

Şi preşedintele PSD, Victor Ponta, a susţinut că senatorul Mircea Andrei ar fi anunţat în urmă cu câteva săptămâni „repercursiunile pe care le vor suferi atât arhiepiscopul, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean Argeş”.

„Iar faptul că faimosul, deja legendarul senator Mircea Andrei, faimos în sens negativ, în sensul nenumăratelor fapte ilegale comise şi numeroaselor controverse în care a fost implicat, a anunţat cu săptămâni înainte repercursiunile pe care le vor suferi atât arhiepiscopul, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean şi orice altă persoană din judeţ care nu-i ascultă ordinele, nu cred că toate aceste reprezintă o simplă coincidenţă”, a mai afirmat Victor Ponta în  timpul vizitei de la Piteşti.

Liderul PSD a criticat şi DNA. „DNA, din 2005 şi până astăzi, este principala instituţie de luptă a preşedintelul Traian Băsescu împotriva opozanţilor politici. DNA este principala agenţie de ştiri a României. Ei crează ştiri, nu fac altceva”, a susţinut Ponta.

Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, se află la audieri la sediul DNA Piteşti de la ora 14.00. Procurorii DNA Piteşti au descins, miercuri dimineaţa, la sediul Consiliului Judeţean Argeş şi au precheziţionat timp de mai multe ore biroul preşedintelui CJ, Constantin Nicolescu. Lucrătorii anticorupţie au început percheziţiile la ora 7.30 , iar la acţiune a luat parte avocatul preşedintelui CJ. Din informaţiile furnizate de avocatul Radu Rotaru, se pare că percheziţia are legătură cu nişte fonduri pe care Consiliul Judeţean le-ar fi alocat Episcopiei Argeşului şi Muscelului pentru a putea fi ridicată la rang de Arhiepiscopie.

„Este vorba de un dosar din anul 2009, din câte cunosc eu. În acest dosar s-au mai ridicat documente şi s-au mai dat declaraţii. Acum s-a dispus o nouă percheziţie. Eu nu găsesc justificare, atâta timp cât Consiliul Judeţean a răspuns, în sensul că le-a pus la dispoziţie actele solicitate. În acest moment  nu cred ca se pot găsi alte documente. Este vorba de alocarea unor fonduri către Episcopie şi nu aş putea spune o sumă în acest moment”, a declarat avocatul preşedintelui CJ Argeş.

Aproximativ 10.000 de oameni au participat, marţi, la Mioveni, la un miting organizat de Sindicatul Automobile Dacia. Sindicaliştii au protestat faţă de modificarea legislaţiei muncii şi a Codului Muncii, scumpirea carburanţilor şi creşterea preţurilor la alimentele de bază.

Cele mai citite

Baia Mare: Un șofer cu o alcoolemie de aproape unu la mie în aerul expirat a fost urmărit și oprit de Poliția rutieră în...

Un şofer aflat în stare de ebrietate a fost oprit, sâmbătă, după o urmărire în trafic. Bărbatul, care conducea pe o stradă din municipiul...

Radu Drăgușin, gata să joace împotriva lui Wolves după accidentarea din meciul cu Nottingham!

Radu Drăgușin a ieșit accidentat în finalul partidei dintre Nottingham Forest și Tottenham, pierdută de londonezi cu 1-0, dar jurnaliștii englezi anunță că fundașul...

Andrei Rațiu a ajuns la o cotă de 7 milioane de euro!

Cota de piață a lui Andrei Rațiu (26 de ani), fundașul dreapta al celor de la Rayo Vallecano, a crescut semnificativ, ajungând la 7...
Ultima oră
Pe aceeași temă