UPDATE: Deputatul PC Florentin Gust a declarat că va înfiinţa o „mişcare naţională”, alături de Mircea Geoană, la care vor adera, în primă fază, „zeci de primari şi parlamentari care vor pleca din USL”, relatează Mediafax.
Deputatul PC a declarat că, din cauza excluderii lui Geoană, vor pleca din USL, în primă fază, „zeci de primari şi parlamentari” care „nu se vor duce nici la PDL, nici la UNPR, nici la PNL”, ci vor constitui „o mişcare naţională”.
„Prin această mişcare naţională şi prin oamenii care vor fi acolo, vom reprezenta adevărată opoziţie românească„, a spus Florentin Gust, precizând că detaliile acestei mişcări vor fi stabilite în perioada următoare.
Deputatul PC Florentin Gust a anunţat, miercuri, că va pleca din USL, ca urmare a excluderii lui Mircea Geoană din PSD, relatează Mediafax. El a mai precizat că a discutat cu mai mulţi membri ai PSD Dolj, iar, în perioada următoare, mare parte dintre ei vor demisiona din partid.
Florentin Gust a declarat, pentru Mediafax, că îşi va depune demisia din USL luni, la Camera Deputaţilor.
El susţine că, urmare a excluderii lui Mircea Geoană din PSD, vor pleca din USL, în primă fază, „zeci de primari şi parlamentari”.
„Sunt foarte mulţi care vor pleca din PSD şi PC pentru că ne-am săturat ca Ion Iliescu să-şi bată joc de noi. Nu putem să acceptăm ca după 20 de ani tot Iliescu să conducă România. Am vorbit aseară cu Mircea Geoană, în prima fază vom discuta cu oamenii şi le vom spune ce nemernicii s-au făcut”, a declarat Florentin Gust.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a fost exclus din PSD, marţi seară, în urma deciziei luate în CExN, cu 50 de voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi trei abţineri.
Printre cei care au votat împotriva excluderii lui Mircea Geoană din PSD şi liderul PSD Dolj, Ion Prioteasa, preşedinte al CJ Dolj.
Săptămâna trecută, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a mers în judeţul Dolj, unde s-a întâlnit cu mai mulţi primari din colegiul senatorial Dăbuleni – Segarcea, pe care-l reprezintă în Senat.