2.6 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăSportUngureanu: Ministerul Agriculturii a fost de multe ori împiedicat politic să rezolve...

Ungureanu: Ministerul Agriculturii a fost de multe ori împiedicat politic să rezolve problemele

Ministerul Agriculturii a fost de multe ori împiedicat pe motive politice în soluţionarea unor probleme, dar poate derula un proces de reformă profundă în domeniu dacă este condus mai sever, cu „mână de fier”, a declarat, vineri, premierul Mihai Răzvan Ungureanu, conform Mediafax.

„Este un minister foarte greu, un minister pivot în ansamblul economic, un minister care nu doar prin gradul de absorbţie al fondurilor, dar prin problemele pe care le are de rezolvat, de multe ori împiedicat în soluţionarea lor pe motive politice, poate să fie unul dintre ministerele esenţiale în compoziţia prosperităţii noastre”, a spus Ungureanu, prezent la ceremonia de instalare a noului ministru al Agriculturii, Stelian Fuia.

Premierul a arătat că ministerul are un protenţial de creştere „fantastic” şi că printr-o îndrumare mai severă, „cu mână de fier”, poate derula un proces de reformă profundă a agriculturii şi genera o creştere reală a importanţei economiei rurale în ansamblul economic al ţării.

El a recomandat conducerii Ministerului Agriculturii să aibă un dialog atât cu experţii în domeniu din cadrul Parlamentului, cât şi cu organizaţiile sindicale de ramură.

Cele mai citite

Nicuşor Dan anunță că nu se retrage din cursa prezidenţială

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat ferm că nu intenţionează să se retragă din cursa pentru alegerile prezidenţiale. Nicuşor Dan a anunţat că urmează să...

Nicuşor Dan anunță că nu se retrage din cursa prezidenţială

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat ferm că nu intenţionează să se retragă din cursa pentru alegerile prezidenţiale. Nicuşor Dan a anunţat că urmează să...

Ministerul de Interne: 133 de infractori prinși în flagrant, 350 de șoferi periculoși scoși din trafic

Ministerul de Interne a raportat sâmbătă că, în decurs de 24 de ore, 133 de persoane implicate în infracțiuni au fost prinse în flagrant....
Ultima oră
Pe aceeași temă