5.7 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSportUn interimat cât mai lung pentru Crin?

Un interimat cât mai lung pentru Crin?

După o serie de declaraţii hilare şi două demisii, Guvernul Ponta renunţă la aşa-numitul minirecensământ. Dar nu şi la actualizarea listelor de alegători, actualizare care va fi făcută din birou, punând cap la cap bazele de date existente. Or, ministrul demisionar Ioan Rus ne asigura luni că o astfel de actualizare a fost efectuată înainte de referendum. Între timp, Crin Antonescu îşi numeşte pe bandă rulantă consilieri prezidenţiali.

 

Oficial, explicaţiile privind renun­ţarea la minirecensământ au fost puţine şi legate de un presupus boicot ce ar afecta activitatea „recenzorilor”. În fapt însă, renunţarea vine în contextul a patru elemente deosebit de importante: precizările de luni ale Curţii Constituţionale, întâlnirea pe care premierul Ponta a avut-o cu ambasadorul Mark Gitenstein, avertismentele FMI şi ale Comisiei de la Veneţia.

Întâlnirea premierului Victor Ponta cu ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a survenit după întrevederea avută luni de reprezentantul american cu ministrul demisionar Ioan Rus.

Tot ieri, autorităţile de la Bucureşti au fost ţinta unor avertismente dure din partea Comisiei de la Veneţia şi a comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding. Din partea Comisiei de la Veneţia, prin vocea preşedintelui Gianni Buquic­chio, a fost transmisă îngrijorarea faţă de presiunile la care sunt supuşi, din nou, judecătorii Curţii Constituţionale. „Este surprinzător pentru mine, şi chiar şocant, că, pentru a doua oară într-un interval scurt de timp, Curtea Constituţională a unui stat membru al Consiliului Europei şi al Uniunii Europene se simte obligată să apeleze la Comisia de la Veneţia pentru a-şi proteja independenţa”, a afirmat Buquicchio, arătând că luni a primit noi informaţii de la CCR. Şeful Comisiei a lansat, totodată, un apel către „autorităţile statului şi partidele politice din România” pentru a respecta „pe deplin” independenţa Curţii.

Declaraţiile preşedintelui Comisiei de la Veneţia au fost susţinute, apoi, de comisarul Viviane Reding.

La rândul său, şeful misiunii FMI în România, Erik de Vrijer, i-a spus preşedintelui interimar Crin Antonescu, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni: „Ca să fim sinceri, suntem puţin îngrijoraţi în legătură cu această situaţie şi, de asemenea, de impactul pe care actuala situaţie politică îl are asupra economiei”.

Minirecensământul, la loc comanda

Luni seară şi chiar în prima parte a zilei de marţi, doi dintre miniştrii nou-numiţi, Radu Stroe şi Mircea Duşa, au venit cu detalii despre cum ar putea fi organizat recensământul de „trei secunde”. Primul a vorbit despre preşedinţii şi administratorii de bloc care „vor trebui să lucreze la chestiunea asta”, după modelul sectoriştilor de odinioară. Apoi, Duşa, instalat la şefia Ministerului Administraţiei şi Internelor, a explicat cum va lucra comisia ministerială înfiinţată pentru actualizarea listelor electorale.

Ulterior însă, la începutul şedinţei de Guvern, premierul Victor Ponta a anunţat că nu va mai fi efectuat nici un recensănânt „din moment ce li se trânteşte oamenilor uşa în nas”. Cu alte cuvinte, de vină ar fi primarii PDL care ar boicota, chipurile, demersul Guvernului.

Ceea ce nu înseamnă că Executivul renunţă la ideea de a trimite Curţii Constituţionale alte liste decât cele în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie. Mai precis, listele electorale vor fi actualizate exclusiv prin „mijloace administrative”, adică vor fi „puse cap la cap” toate bazele de date aflate la dispoziţia autorităţilor. Scopul? Scoaterea de pe liste a persoanelor decedate, a celor care au renunţat la cetăţenia română şi „diverse alte cazuri prevăzute de lege”. Evident, totul post-referendum.

„Dacă veţi reuşi, fără să-l supăraţi pe preşedintele suspendat, să îi scoateţi de pe listă şi pe generalul Pacepa, şi pe Elodia Ghinescu. Nu poate fi decât în beneficiul şi spre deliciul mass-media”, le-a transmis ironic Ponta membrilor Cabinetului.

La sfârşitul şedinţei de guvern, întrebat fiind cum vor fi calculaţi românii plecaţi în străinătate, dar care nu au domiciliu stabil în afara graniţelor, Ponta a evitat un răspuns clar, spunând doar că „CCR stabileşte aceste lucruri”.

Reamintim că luni, după dezvăluirile făcute de RL, Curtea Constituţională a venit cu precizări, în sensul că aşteaptă de la Guvern „listele în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie”, şi nu actualizarea listelor.

Citeşte şi editorialul: Joaca USL cu Diaspora. De ce avem nevoie ca de aur de votul românilor din străinătate

Patru consilieri la Cotroceni. Pentru ce perioadă?

După ce i-a eliberat din funcţie pe consilierii preşedintelui suspendat, Crin Antonescu şi-a numit ieri propriii sfătuitori. Patru la număr şi pe tot felul de domenii, ca şi cum s-ar pregăti pentru un interimat lung.

De analiza politică se va ocupa politologul Daniel Barbu (ex-consilier de stat al lui Emil Constantinescu, invitat frecvent al posturilor TV), de securitatea naţională – Gheorghe Rotaru (general în rezervă, consilier pentru miniştrii Apărării din perioada 2006-2012), iar de Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă – Radu Zlati (profesor de istorie la Liceul „Regele Ferdinand” din Sighetu Marmaţiei). Funcţia de consilier prezidenţial la Cancelaria preşedintelui i-a revenit lui Vasile Enache, angajat în structurile Ministerului Apărării în perioada 1976-2008.

Aceasta în condiţiile în care, după suspendarea în Parlament a lui Traian Băsescu, Antonescu dădea asigurări că face „deosebirea dintre un preşedinte ales şi unul interimar”. „Voi face cu responsabilitate şi discreţie tot ce trebuie făcut până pe 29 iulie”, spunea atunci Antonescu.  

Cele mai citite

Paul Stănescu(PSD): Unii liberali au mintea cam scurtă şi uită cam repede

„PSD nu ţine cu dinţii de guvernare aşa cum au tot invocat în mod ipocrit unii zilele acestea. Mai mult, nu putem gira măsuri...

Lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, deschis traficului pe 23 decembrie

Luni, 23 decembrie, Lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, între Dumbrava și Mizil, va fi deschis circulației publice fără restricții. Anunțul a...

Bursa de Valori București, în scădere cu aproape 3% pe fondul tensiunilor politice

Declinul pieței vine, în contextul în care premierul Marcel Ciolacu a anunțat public, printr-o postare pe Facebook, retragerea PSD de la negocierile pentru formarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă