12 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSportUdrea: Nu s-a dat o OUG privind concediul maternal, probabil mâine va...

Udrea: Nu s-a dat o OUG privind concediul maternal, probabil mâine va fi adoptată

Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat marţi la Realitatea TV că nu s-a dat luni o OUG privind concediul maternal, dar că probabil va fi adoptată miercuri, informează NewsIn.

„Nu s-a dat o ordonanţă de urgenţă, au fost doar discuţii, puncte de vedere. Cred că mâine, mâine va fi o ordonanţă pe tema aceasta, în şedinţa de mâine. Nu ştiu să vă spun care au fost poziţiile exprimate în coaliţie, pentru că eu nu am participat la şedinţă, dar în mod cert nu s-a dat aseară o ordonanţă de urgenţă pe tema aceasta”, a explicat Udrea.

Şi consilierul premierului, Andreea Paul Vass, a declarat marţi, la B1 Tv, că, într-adevăr, în şedinţa de luni a Guvernului s-a discutat doar de principiu măsura privind indemnizaţiile de creştere a copilului. Ea a subliniat însă că miniştrii UDMR nu au avut nicio obiecţie. „E absolut inexplicabil de ce în şedinţa de Guvern partenerii noştri nu au ridicat aceste aspecte. De aceea am discutat şi nu puţin, s-a discutat extrem de mult şi puteau să-şi pună amprenta pe decizia finală. Ori în clipa în care premierul anunţă oficial care e decizia Guvernului, în mod evident că pasul următor e transpunerea în ordonanţă şi adoptarea ei mâine”, a spus Paul Vass, care a admis că deschiderea către dialog există.

Liderul UDMR Marko Bela a declarat marţi, în urma unei şedinţe a grupului deputaţilor formaţiunii, că OUG privind concediul maternal nu a fost încă adoptată în Guvern şi există timp ca până miercuri, în urma unor consultări în coaliţie, să se revină la varianta de concediu pe doi ani.

Comunicatul Executivului remis presei luni seară preciza încă din primul paragraf că „Guvernul a adoptat astăzi o ordonanţă de urgenţă care aduce unele modificări cu privire la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor, a anunţat premierul Emil Boc într-un briefing de presă susţinut la Palatul Victoria”. Pe de altă parte, potrivit transcriptului declaraţiilor lui Emil Boc publicat pe site-ul Guvernului reiese faptul că premierul nu a menţionat nicăieri că o ordonanţă de urgenţă pe această temă a fost adoptată.

Cele mai citite

Elevii performanți vor putea finaliza doi ani de studii într-unul singur. Ordinul, publicat în Monitorul Oficial

Elevii din învățământul preuniversitar care demonstrează rezultate academice excepționale vor putea promova doi ani de studii într-un singur an școlar, potrivit unui ordin publicat...

Rata șomajului, în scădere uşoară. Tinerii rămân cei mai vulnerabili

Pe sexe, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea a femeilor Rata şomajului în luna noiembrie 2024, ajustată sezonier, a...

Greenpeace obține o nouă victorie în instanță împotriva OMV Petrom

Greenpeace România a obținut o nouă victorie importantă în instanță, după ce Judecătoria Sectorului 1 București a aprobat solicitarea organizației ca un expert tehnic...
Ultima oră
Pe aceeași temă