Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan îl ironizează pe blog pe liderul PNL Crin Antonescu,afirmând că liberalul se crede „Mister Univers” şi spune că „discursul necontenit agresiv al acestuia nu prea lasă loc de apropiere”, potrivit NewsIn.
„Domnul Antonescu trăieşte cu iluzia că noi toţi, cei din PDL, am fi nerăbdători să luăm PNL drept partener la guvernare. Nu-i şade bine unui politician destul de copt cum e dl. Crin Antonescu să se creada Mister Univers şi să creadă că, la un semn al său, PDL e gata să propună data nunţii”, a scris democrat-liberala duminică pe blogul personal.
Turcan se întreabă dacă PDL poate acum, în vreme de criză, să guverneze alături de un duşman, arătând că PNL „n-a dat niciun semn ca ar vrea să fie altceva pentru democrat-liberali în viitorul apropiat”.
„Pentru orice construcţie comună – pe care, evident, n-o respingem – sunt necesare gesturi de construire a încrederii. E bine că PNL a votat legea ANI alături de PDL, dar discursul neîncetat agresiv al d-lui Antonescu nu prea lasă loc de apropiere”, încheie Turcan.
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, sâmbătă, că PNL exclude în acest mandat parlamentar o colaborare cu PDL, catalogat drept” o umflătură malignă a sistemului politic” care trebuie să dispară, dar că democrat-liberalii care au aceeaşi viziune cu a liberalilor, au uşa PNL deschisă pentru o acţiune comună.
Liberalul a susţinut că, în perioada următoare, unii democrat-liberali vor încerca să atragă PNL la guvernare. „Probabil, în zilele care urmează, cântecele de sirenă în care aceşti oameni, de la Traian Băsescu la Raluca Turcan excelează, se vor înteţi. Dnul Voinescu ne vorbeşte de dreapta, dna Turcan ne spune ce ar trebui să facem noi ca să fim băieţi buni. Există încă analişti care, chiar dacă nu o să mai încaseze drepturi de autor, se dedică cauzei lui Traian Băsescu şi arată că răul României ţine de faptul că Antonescu şi liberalii nu vor să intre îăn Guvernul lui Băsescu. Cred că trebuie cu toţii să arătăm foarte limpede, fără agresivitate, dar cu claritate, că excludem orice colaborare de guvernare între noi şi sistemul de putere al lui Traian Băsescu şi PD”, a punctat Antonescu.
El a amintit că, în moţiunea cu care a fost învestit la conducerea partidului, scrie că „PD e o creaţie oportunistă a unor oportunişti, este o gogoaşă populistă, o umflătură malignă din sistemul politic românesc care trebuie, pentru sănătatea vieţii politice româneşti, să dispară”. „Miza noastră e să devenim partidul major al dreptei româneşti, şi asta înseamnă eliminarea de pe scena politică a acestui partid nefast- PDL, sau cum o mai apuca să se numească până îşi va da obştescul sfârşit. Vorbesc de o eliminare democratică, necesară, igienică”, a afirmat liderul PNL.