Vicepreşedintele PDL, senatorul de Cluj, Alin Tişe, crede că PNL încă nu a trecut cu adevărat în Opoziţie, pentru că îşi menţine oamenii în funcţii de conducere în instituţiile deconcentrate. El este de părere că trecerea aparentă în Opoziţie ar fi, de fapt, o mutare tactică a liberalilor, care dori ca, în acest mod, să îi maximizeze şansele lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale din această toamnă.
Reporter: Din perspectiva dumneavoastră, cum se situează azi PNL, în Opoziţie sau la guvernare?
Alin Tişe: În opinia mea, azi PNL este egal cu PSD, PSD egal cu PNL. Ei sunt în egală măsură responsabili pentru dezastrul din această ţară! Astăzi, PNL guvernează România la nivel de preşedinte de Senat, la nivel de subsecretari de stat, la nivel de directori, prefecţi, subprefecţi, directori de deconcentrate şi absolut toate funcţiile politice pe aceşti oameni le-au ocupat în România în ultimii doi ani. Ca atare, solicităm PNL, reprezentanţilor săi, să demisioneze din toate funcţiile pe care le deţin la nivel local şi central, pentru că astăzi este o minciună faptul că ei sunt în Opoziţie, ci, în realitate, azi PNL este la Putere şi se comportă ca un partid aflat la Putere. Acesta este motivul pentru care PDL solicită tuturor reprezentanţilor PNL să demisioneze de la nivel local şi central, pentru a nu-i mai minţi din nou pe români şi pentru a-şi asuma într-adevăr rolul de partid de Opoziţie.
Reporter: Vedeţi posibilă o colaborare în acest moment între PDL şi PNL?
Alin Tişe: Astăzi, PDL nu vede nici o colaborare cu PNL tocmai pentru faptul că PNL este acum egalul PSD, tocmai pentru faptul că astăzi ei guvernează ţara şi pentru faptul că ei sunt responsabili pentru toate relele făcute ţării în ultimii doi ani, de la loviturile de stat date în vara anului 2012, până la ”marţea neagră”, până la baronizarea României, până la ASF, până la compromiterea Constituţiei, până la descentralizare, un proiect eşuat şi multe alte măsuri luate de acest guvern socialist iresponsabil. Deci, astăzi PDL nu vede posibilă o colaborare cu PNL, pentru că PNL de acum este un partid socialist, este egalul PSD şi a contribuit substanţial la dezastrul acestei ţări.
Nu are speranţa că PNL îşi va asuma moţiunea de cenzură
Reporter: Dar aţi redactat o moţiune de cenzură. Vă bazaţi şi pe semnături din partea unor parlamentari ai PNL care, iată, au plecat de la guvernare?
Alin Tişe: Prin această moţiune care se intitulează ”Cartea neagră a guvernării USL. Doi ani de dezastru pentru România” îi facem pe liberali să iasă din ipocrizie. Le dăm această şansă de a ieşi din ipocrizie şi de a semna această moţiune de cenzură. Dacă această moţiune de cenzură va fi semnată de cei de la PNL, într-adevăr PNL îşi va asuma rolul de partid care, începând din acel moment, va ieşi de la guvernare şi într-adevăr va face Opoziţie. Nu avem speranţă că îşi vor asuma bărbăteşte această decizie, dar le oferim această şansă noi, cei din PDL, care, iată, de doi ani facem Opoziţie şi am demonstrat-o zi de zi, ceas de ceas, că suntem în Opoziţie atât faţă de PNL, cât şi faţă de PSD.
Reporter: Cum priviţi plecarea domnului Tăriceanu din PNL şi încercarea de a forma un nou partid liberal?
Alin Tişe: Este o luptă pentru ciolan în interiorul PNL. Există o tabără care doreşte să rămână la guvernare, adică să beneficieze de avantajele Puterii şi este o tabără care într-adevăr ar dori să intre în Opoziţie tocmai pentru a câştiga alegerile prezidenţiale. Şi unii, şi alţii sunt la fel de responsabili şi de vinovaţi. Adică, şi unii, şi alţii luptă pentru ciolan. Din punctul nostru de vedere, lupta dintre Tăriceanu şi Antonescu nu face altceva decât să divizeze electoratul PNL, iar acest lucru nu poate să ne facă pe noi, cei de la PDL, decât să ne convingă să ne urmăm propriul nostru drum, să îl susţinem pe propriul nostru candidat, Cătălin Predoiu, şi de a câştiga alegerile prezidenţiale.