Curtea Constituţională şi-a păstrat ieri prerogativele şi anulat legea – trecută prin Parlament în timpul „blitz-ului” anti-Băsescu din iulie – de aprobare a ordonanţei de urgenţă care sustrăgea hotărârile Parlamentului de sub autoritatea CCR.
Decizia CCR de ieri era previzibilă în măsura în care nu există nici un precedent în care Curtea Constituţiunală să fi renunţat de bună voie la vreuna din prerogativele cu care a fost însărcinată de-a lungul timpului de Parlament. Scopul ordonanţei de urgenţă prin care i se retrăgea această compentenţă şi al legii de aprobare a respectivei Ordonanţe (38/2012) a fost unul conjunctural, legat exclusiv de circumstanţele suspendării lui Traian Băsescu. Refuzând CCR posibilitatea de a se pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului, USL a eliminat filtrul CCR şi pericolul ca hotărârea de suspendare să fie declarată neconstituţională asigurându-se că suspendarea rămâne în întregime în puterea majorităţii parlamentare care a putut să ignore nestingherită – aşa cum a şi făcut-o – avizul CCR.
În consecinţă, suspendarea lui Traian Băsescu devine aproape imposibilă în restul celor doi ani de mandat pe care îi mai are, în condiţiile în care actuala structură politică a Curţii Constituţionale va rămâne neschimbată şi după 2013, când cei trei judecători numiţi în 2004 de PSD (Predescu, Cojocaru şi Gaspar) îşi vor încheia mandatul. Decizia de ieri (re)pune avizul Curţii Constituţionale în acord cu hotărârea de suspendare în sensul că de acum înainte majoritatea parlamentară va fi obligată să aducă dovezi consistente şi credibile că preşedintele „a încălcat în mod grav Constituţia” pentru a obţine avizul CCR. Practic, avizul CCR va deveni echivalent cu validarea suspendării pentru că este greu de imaginat că vreo Curte, indiferent de componenţa ei politică, va declara constituţională o hotărâre de suspendare a cărei cerere nu a avizat-o în prealabil.
Avocatul Poporului, victimă colaterală
Hotărârea de ieri a CCR corectează o parte din consecinţele deciziilor abuzive luate de guvern şi de parlament în iulie care au îndreptăţit aprecierea evenimentelor din iulie drept „lovitură de stat”, dar nu le şterge. USL a ştiut dintru început că Ordonanţa 38 şi legea de aprobare nu au nici o şansă în faţa Curţii Constituţionale, şi cu toate acestea au ales să forţeze publicarea ei în Monitorul Oficial (trecut între timp în subordinea guvernului) şi intrarea ei în vigoare pentru că nu aveau nevoie ca aceasta să producă efecte juridice decât până la referendum. Dacă Băsescu era demis prin referendum, atunci n-ar mai fi avut nicio importanţă că a fost suspendat în temeiul unei legislaţii ad-hoc neconstituţionale.
Din păcate această politică a faptului împlinit a produs şi victime colaterale. Una a fost Monitorul Oficial, care a devenit dintr-o instituţie aflată în subordinea Parlamentului, o anexă a Executivului, care va putea fi utilizată ca instrument al abuzurilor şi corupţiei, iar alta, mult mai importantă, instituţia Avocatului Poporului. Gheorghe Iancu a fost demis din funcţie fără nicio vină dar cu un scop clar şi imediat: de a-l împiedica să conteste în faţa CCR ordonanţa declarată ieri neconstituţională şi pe cea de modificare a Legii Referendumului, pe care Ponta a fost nevoit să o retragă la presiunile Comisiei Europene.
Acest scop imediat a fost servit dar decizia de ieri a CCR a arătat că sacrificarea lui Gheorghe Iancu a fost complet inutilă, stratagemele USL fiind, în cele din urmă dejucate de prezenţa insuficientă la vot. Din nefericire a fost sacrificată şi credibilitatea singurei instituţii care ar trebui să ţină piept statului în apărarea cetăţeanului. Miercurea viitoare CCR urmează să se pronunţe şi asupra reprezentării la Consiliul European şi, dacă va rămâne coerentă cu ea însăşi îi va da câştig de cauză lui Traian Băsescu, ceea ce va readuce războiul dintre Băsescu şi Ponta/USL exact în punctul de unde a pornit pe 27 iunie. Puciul a eşuat dar acest lucru nu înseamnă că lovitura de stat nu continuă.
