17.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSportŞeful CJ Harghita anunţă că va candida pentru un nou mandat la...

Şeful CJ Harghita anunţă că va candida pentru un nou mandat la conducerea instituţiei

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, a anunţat oficial, luni, că va candida, în 2012, pentru obţinerea unui nou mandat la conducerea instituţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că UDMR a început pregătirile pentru alegerile locale din 2012, iar el intenţionează să candideze pentru un nou mandat în fruntea autorităţii judeţene, la solicitarea mai multor primari şi cetăţeni.

„Având în vedere rezultatele din ultimii trei ani şi având în vedere că foarte mulţi cetăţeni, dar şi colegii mei din aparatul Consiliului Judeţean şi primarii din judeţ m-au susţinut şi au formulat această opinie de a-mi continua activitatea, acum doresc să anunţ intenţia mea de a candida şi vom începe, de azi încolo, pregătirea documentelor necesare, pentru că nu oricine poate să devină candidat la această funcţie (de preşedinte al CJ – n.r.)”, a spus Borboly Csaba.

Potrivit acestuia, fiecare candidat la fotoliul de preşedinte al CJ Harghita trebuie să aibă sprijinul a cel puţin trei la sută din populaţia judeţului şi a cel puţin 20 la sută din cele 68 de organizaţii municipale, orăşeneşti şi comunale ale UDMR existente în regiunile Ciuc, Odorhei şi Gheorgheni.

Totodată, el a prezentat şi deciziile luate la şedinţa de vineri a Consiliului de Coordonare Judeţean Harghita al UDMR, privind preluarea preşedinţiei organizaţiei judeţene a Uniunii de către organizaţia regională Ciuc, precum şi în privinţa pregătirii alegerilor de anul viitor.

Preşedinţia UDMR Harghita este asigurată prin rotaţie, timp de câte un an, de cele trei organizaţii regionale – Ciuc, Odorhei şi Gheorgheni.

Până vineri, când a fost preluată de organizaţia regională Ciuc, ea a aparţinut regiunii Odorhei şi în iulie 2012 va fi predată regiunii Gheorgheni.

Pentru alegerile locale din 2012, Consiliului de Coordonare Judeţean Harghita al UDMR a întocmit un program al pregătirilor, cu începere imediată.

„În cursul verii vom continua dialogul cu cetăţenii judeţului. Am primit multe opinii, propuneri, solicitări, atenţionări (…) şi acest lucru va continua în următoarele două luni, încât până în toamnă să ştim cu exactitate cum stăm, care este voinţa locuitorilor şi să ne alegem acei candidaţi care vor asigura ca aceste opinii să fie reprezentate în consiliile locale şi în CJ”, a precizat Borboly Csaba.

Preşedintele CJ Harghita a afirmat că dialogul se va purta cu societatea civilă, cu reprezentanţii bisericilor, cu agenţii economici, în general cu acei factori care au cunoştinţe ample asupra domeniilor cheie din comunităţile locale.

Potrivit sursei citate, cel mai târziu în luna noiembrie va fi finalizată lista candidaţilor pentru consiliile locale, iar pentru CJ termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 15 august.

Decizia privind desemnarea candidatului la preşedinţia CJ se va lua în 29 august, tot atunci urmând să fie stabilită şi componenţa listei consilierilor judeţeni.

„Se vede şi s-a văzut şi în aceşti ultimi trei ani că nu prea ne ajută nimeni, nici de la Bucureşti, nici de la Budapesta, nici de la Bruxelles; numai UDMR este acea forţă politică care vine în ajutorul locuitorilor din Harghita, suntem alături de ei la nevoie şi chiar încercăm să dezvoltăm acest judeţ, ca traiul de aici să fie mai uşor şi frumos”, a declarat Borboly.

Preşedintele CJ Harghita i-a criticat pe reprezentanţii Partidului Civic Maghiar şi pe cei care, la iniţiativa lui Tokes Laszlo, au depus actele pentru înfiinţarea Partidului Popular al Maghiarilor din Ardeal.

„Chiar şi contracandidaţii şi rivalii noştri stau numai în afară şi ne fluieră din stadion, dar când este nevoie, când avem nevoie de acţiune, atunci suntem singurii care suntem prezenţi şi de aceea e bine ca cetăţenii judeţului Harghita să aibă şansa de a avea acei candidaţi care şi după 2012 vor fi acolo unde e nevoie de ei şi voinţa şi opinia populaţiei harghitene să fie reprezentate cât mai bine atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean”, a adăugat Borboly Csaba.

El a spus că le-a propus actualilor primari UDMR din Harghita ca, în cazul în care familiile lor nu se opun, să îşi depună candidaturile pentru încă un mandat, „pentru că sunt multe programe începute şi care trebuie terminate şi experienţa pe care au acumulat-o în patru ani este un beneficiu pentru comunitate”.

În opinia lui Borboly Csaba, modificările aduse legii alegerilor locale privind alegerea primarilor din primul tur de scrutin sunt binevenite şi îi vor ajuta să aibă un număr mai mare de primari UDMR în judeţ.

Borboly a vorbit şi despre realizările din ultimii trei ani, precizând că organizaţia judeţeană a UDMR a demonstat că „nu numai asfaltarea este importantă într-un judeţ, ci şi omul care trăieşte pe acele meleaguri”, politica dusă axându-se şi pe dezvoltarea economică, pe agricultură, pe turism, pe cultură şi pe dialogul cu cetăţenii.

El a amintit şi de buna colaborare cu judeţele Covasna şi Mureş.

„Aşadar ce am propus noi în mai 2008, când la Bixad am spus că graniţele dintre aceste judeţe sunt numai artificiale şi că noi crederm că, folosind împreună resursele, rezolvând împreună problemele, vom avea o reuşită mai mare, s-a adeverit. Şi cred că în teritoriul Ţinutului Secuiesc trebuie să continuăm această colaborare unde 1+1+1 nu este egal cu trei, ci cel puţin cinci. Eu cred că poate fi o regiune de succes” a conchis Borboly Csaba.

Borboly Csaba (liderul organizaţiei teritoriale Ciuc a UDMR) este preşedintele CJ Harghita din 2008, anterior el ocupând o funcţie de vicepreşedinte al instituţiei.

Cele mai citite

Autoturism de lux dispărut din Germania, găsit de polițiștii de frontieră în Portul Constanța

Un autoturism de lux, dispărut din Germania, a fost identificat de polițiștii de frontieră în Portul Constanța, fiind pregătit pentru export către Georgia. Vehiculul,...

BEC: Candidaturile și listele cu susținători pentru alegerile prezidențiale se depun până pe 5 octombrie

Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerea Preşedintelui României din 2024 a decis, marţi, că, până la 5 octombrie, ora 24,00, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor...

Încă o lovitură pentru Barcelona! Și Fermin Lopez s-a accidentat

FC Barcelona se confruntă cu o serie de accidentări importante, după ce și mijlocașul Fermin Lopez a fost declarat indisponibil pentru trei săptămâni. După victoria...
Ultima oră
Pe aceeași temă