1.4 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSportROŞIA MONTANĂ. Ludovic Orban cere DEMISIILE lui Ponta şi Şova

ROŞIA MONTANĂ. Ludovic Orban cere DEMISIILE lui Ponta şi Şova

Deputatul Ludovic Orban a criticat afirmaţiile premierului Victor Ponta şi ale ministrului pentru Mari Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, potrivit cărora compania Gabriel Resources poate da în judecată statul român, transmite Digi 24.

Totodată, Orban a spus că singura soluţie de a salva credibilitatea USL este demisia premierului Victor Ponta şi a ministrului delegat pentru Marile proiecte, Dan Şova.

„După părera mea, din situaţia asta nu se poate ieşi decât prin demisia domnului Şova şi a domnului Ponta. Nu poţi să zici luni, ca premier, la trei, patru ore înainte să dea un comunicat compania, că această companie poate să dea statul în judecată şi statul să plătească daune de 2 milioane”, a declarat deputatul liberal la Digi 24.

Citeşte şi Ioan Rus îl AMENINŢĂ pe Antonescu: Va avea de-a face cu PSD

Orban a arătat că este deranjat că mulţi oameni au votat PNL şi USL pentru că au crezut că vor bloca proiectele legate de Roşia Montană şi gazele de şist. „Primul lucru care pe mine mă deranjează este că una dintre principalele teme de campanie a fost Roşia Montană şi gazele de şist. Sunt mulţi oameni are au votat cu noi pentru că au crezut că noi vom bloca aceste proiecte. Nu poţi să te schimbi brusc peste noapte, după ce ai ajuns la putere, să devii un susţinător ale acestui proiect”, a arătat deputatul liberal.

„Alt lucru care mă deranjează este modul în care a fost pus în scenă. Nu poţi să iniţiezi o schimbare majoră în politica alianţei dintre PNL şi PSD fără să faci o consultare măcar a parlamentarilor. Să nu credeţi că în rândul parlamentarilor PSD există un entuziasm deosebit în sprijinirea proiectului. Ba chiar sunt nedumeriţi mulţi dintre ei că au fost puşi în această situaţie fără să li se ceară părerea”, a mai afirmat acesta.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă