3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportRoberta Anastase, colindată de romi: "Ţigan de mă numeşti/ Tu ştii că...

Roberta Anastase, colindată de romi: „Ţigan de mă numeşti/ Tu ştii că mă jigneşti”

Un grup de colindători romi i-au dăruit, miercuri, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, decoraţiuni pentru un om de zăpadă realizate de meşteşugari romi şi i-au cântat „Ţigan de mă numeşti / Tu ştii că mă jigneşti”, făcând trimitere la proiectul de lege a lui Silviu Prigoană, informează Mediafax.

„Am venit să o colindăm pe doamna Roberta Anastase, dar avem şi un mic mesaj, legat de declaraţiile şi iniţiativa domnului Silviu Prigoană de a schimba denumirea de rom cu cea de ţigan”, a spus reprezentanta „Romano Butic”, Lavinia Olău.

Anastase şi deputaţii PDL Mircea Toader, Ioan Oltean şi Dumitru Pardău au ascultat urări de sărbători, dar şi un cântec cu versurile „Eu sunt rom şi-atât/ Nu accept un alt cuvânt/Ţigan de mă numeşti/ Tu ştii că mă jigneşti”.

Roberta Anastase a primit un săculeţ denumit „Chitul omului de zăpadă”, care conţinea accesorii pentru omul de zăpadă realizate de meşteşugari tradiţionali romi, adică mătura din nuiele realizată de împletitori din Băbeni, în loc de căciulă o găleată de tablă făcută de gabori din Caracal şi Târgu Mureş, dar şi ochii, nas, gură şi nasturi pentru omul de zăpadă realizate din lemn de o comunitate de rudari din Periş.

Roberta Anastse a promis să facă un om de zăpadă împreună cu ziariştii, „când vine prima zăpadă”.

Atât Anastase, cât şi liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, au evitat să precizeze dacă vor susţine proiectul de lege iniţiat de colegul lor de partid Silviu Prigoană privind schimbarea denumirii de rom în ţigan. „Legea e deocamdată la Senat, vedem în momentul în care vine la Camera Deputaţilor”, a spus Anastase.

Deputatul PDL Silviu Prigoană a elaborat o iniţiativă legislativă în care propune schimbarea denumirii oficiale a persoanelor de etnie romă din „rom” în „ţigan”, la care Guvernul trebuie să emită o opinie.

Iniţiativa a fost înregistrată la Senat în luna septembrie, tot atunci preşedintele Traian Băsescu declarând că, în momentul în care s-a decis schimbarea denumirii ţiganilor în romi, s-a luat o decizie greşită, europenii făcând confuzie între romi şi români.

Iniţiativa legislativă a deputatului propune ca, în documentele emise de instituţiile din România cu referire la persoane de etnie romă/ ţigănească, denumirea utilizată să fie de „ţigan/ţigancă”.

Se propune totodată ca atribuirea de conotaţii negative la folosirea acestei denumiri să fie interzisă.

Deputatul motivează necesitatea unei astfel de legi prin faptul că termenul ‘”rom” generează confuzie pe plan internaţional.

În 2 decembrie, surse guvernamentale au declarat, pentru MEDIAFAX, că Guvernul este de acord cu schimbarea denumirii oficiale a persoanelor de etnie romă din „rom” în „ţigan”, propusă în iniţiativa parlamentară, bazându-se pe recomandările Academiei Române, precum şi pe faptul că acesta este termenul folosit în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă