In lipsa anticipatelor si in actuala configuratie guvernamentala, procesul de reforma va fi inghetat si pacientul Tariceanu – tinut artificial in viata, la terapie intensiva. UE va avea din nou ocazia sa constate ca Romania a practicat limbajul dublu, inainte si dupa aderare. Conform contractului, guvernul roman trebuie sa continue reformele. Altfel, au de suferit si Romania, si Uniunea Europeana.
Cand a dat unda verde aderarii, Comisia Europeana s-a dotat si cu instrumente de presiune. A impus obiective post-aderare, un mecanism de monitorizare cu misiuni de inspectie si rapoarte din sase in sase luni. Exista chiar sanse reale de concretizare a amenintarii cu blocarea unui sfert din banii europeni pentru agricultura. La fel, e posibila si aplicarea clauzei pe justitie ce ar duce la suspendarea cooperarii judiciare cu Romania daca ANI nu va functiona cu atributiile cerute de Comisia Europeana.
Conditionarile post-aderare sunt leviere politice cu care Bruxellesul incearca sa impuna continuarea reformelor. „Efectul lor real consta in presiunea exercitata asupra guvernului, din punctul de vedere al „prestigiului” tarii. Orice guvern ales democratic incearca sa evite o asemenea afisare publica a unui esec al tarii”, declara pentru „Romania libera” un influent oficial al Comisiei Europene. „Oricat de cinici ar fi unii membri ai guvernului, exista destui cu spirit national care sa constientizeze rusinea si sa faca presiuni pentru a evita o asemenea situatie.” Oficialul european a subestimat „cinismul” si a supraestimat „spiritul national”. Cu exceptia Monicai Macovei si a lui Vasile Blaga, niciun membru al Cabinetului Tariceanu nu si-a exprimat ingrijorarea privind soarta reformelor in lipsa majoritatii parlamentare.
De exemplu, sub sanctiunea clauzei pe justitie, Agentia Nationala de Integritate ar trebui sa fie functionala la 1 ianuarie. Legea, castrata de deputati, abia a ajuns la Comisia juridica de la Senat si sunt putine sanse ca Agentia sa primeasca puterile cerute de Comisia Europeana.
Soarta ANI e doar un exemplu (e drept, cel mai evident si cu consecinte directe asupra romanilor in cazul aplicarii clauzei pe justitie) privind reformele care vor trebui si nu vor putea fi infaptuite fara o majoritate solida. In conditiile actuale, chiar daca ar avea vointa de a mai face vreo reforma esentiala (vointa trebuie pusa sub semnul intrebarii), Cabinetul Tariceanu nu va avea putinta. Va depinde de „elanul reformator” si sprijinul parlamentar al PSD, PRM sau al lui Dan Voiculescu. Orice initiativa care ar atinge interesele oligarhiei va fi blocata.
Desigur, complicitatile vor asigura la nevoie o majoritate parlamentara. Dar aceasta majoritate va exista doar pentru a-l tine pe Tariceanu conectat la aparate atunci cand i se va nazari cuiva sa-l decupleze. Majoritatea parlamentara va actiona pentru interesele oligarhiei si pentru blocarea luptei anticoruptie, nicidecum pentru reforme.