Tinerii liberali s-au declarat solidari cu primarul de Baia Mare, Cristian Anghel, condamnat la închisoare.
„A fost un gest absolut natural, spontan, n-a fost nimic aranjat”, a explicat pentru România liberă preşedintele Tineretului Naţional Liberal, Florin Alexe, momentul în care juniorii adunaţi la Gala Premiilor TNL au aplaudat în picioare mesajul de „întărire sufletească” pentru veteranul PNL Cristian Anghel, mesaj la care i-a îndemnat senatorul Cristian Ţopescu. Organizaţia tinerilor din PNL Maramureş, filiala lui Cristian Anghel, tocmai câştigase premiul pentru Cel mai bun eveniment – Şcoala de vară de la Memorialul Sighet.
După un proces care a durat aproape trei ani, primarul de Baia Mare, Cristian Anghel, a fost condamnat pe 17 martie, de Curtea de Apel Cluj, la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare. Potrivit sentinţei definitive, primarul liberal s-a făcut vinovat de abuz în serviciu contra intereselor publice. Procurorii DNA l-au acuzat că a aprobat în 2004-2006 cumpărarea unui imobil pentru locuinţe sociale la un preţ supraevaluat, de peste 550.000 euro, când ar fi putut să cheltuiască numai 150.000 de euro. Cristian Anghel şi-a dat demisia din PNL în ziua pronunţării sentinţei, Ovidiu Silaghi l-a înlocuit în Biroul Politic Central al partidului, iar la conducerea PNL Maramureş s-a instalat un interimat.
Aplauzele spontane de la Gala TNL oglindesc însă o cu totul altă imagine asupra acestui parcurs. Liderul TNL, Florin Alexe, spune că situaţia în care se află Cristian Anghel „e cusută cu aţă albă” şi că „e o mare diferenţă între mită şi o presupusă proastă administrare a banilor publici”. „Cei de la DNA ar trebui să ştie că achiziţia s-a făcut prin hotărâre a consiliului local şi că prefectul era dator să se autosesizeze dacă s-ar fi făcut ceva ilegal.” Liberalii cred aşadar că la rădăcina condamnării lui Cristian Anghel stă o decizie politică.
Şi liderul PSD, Victor Ponta, vorbeşte despre folosirea sistemului judiciar împotriva reprezentanţilor opoziţiei. Aflat la o întâlnire a aleşilor locali PSD, Victor Ponta a declarat sâmbătă că Guvernul Boc distruge administraţia prin repartizarea politizată a fondurilor şi prin control excesiv de la centru. Acest control, spune el, se face şi pe căi judiciare: „Nenumăratele dosare penale, acţiuni, fie administrative, fie civile, cazurile pe care le vedeţi mediatizate sunt un atac şi pe cale judiciară asupra autorităţilor locale, alese, tocmai pentru a reveni la ideea că numai Guvernul central, numai preşedintele, numai primul-ministru au dreptul să vorbească în această ţară, toţi ceilalţi fie sunt bănuiţi, fie condamnaţi, fie acuzaţi, fie li se taie sursele de finanţare”.
Totuşi, nici liberalii, nici social-democraţii nu au apelat la căile legale în faţa unor astfel de situaţii: plângeri sistematice, eventual aprig mediatizate, către Consiliul Superior al Magistraturii, împotriva presupuşilor procurori sau judecători influenţaţi politic, iar dacă este cazul, înseşi plângeri penale. Chiar cu riscul de a fi catalogate drept presiuni politice, astfel de demersuri ar muta la lumină conflictele subterane care macină justiţia.
Pe de altă parte, PDL are mari probleme în a gestiona propriile cazuri penale. Primarul PDL de Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, aflat în închisoare pentru că în 2006 a luat mită 50.000 euro pentru a da undă verde unui mall, este încă membru PDL, deşi decizia ICCJ este definitivă şi irevocabilă. Prim-vicele filialei spune că actualul statut al PDL nu prevede expres că cei condamnaţi la închisoare trebuie daţi afară. În plus, Mircia Gutău s-a putut bucura, în celula de la Colibaşi, la primirea veştii că suporterii săi din consiliul local l-au făcut Cetăţean de Onoare al oraşului, după o amplă acţiune de strângere de semnături. Prefectul contestă decizia, dar interimarul şi candidatul PDL la primărie, Romeo Rădulescu, crede că Mircia Gutău merită acest titlu.
În privinţa lui Antonie Solomon, primarul Craiovei aflat în arest preventiv sub acuzaţia DNA că ar fi luat mită 50.000 euro de la o firmă privată, însuşi premierul PDL, Emil Boc, a spus că nu poate fi suspendat din partid până la eventuala decizie definitivă şi irevocabilă, pentru că abia în noul statut al partidului va exista o astfel de prevedere. „Nu avem încă cadrul statutar pentru acest demers”, a spus el, aşa că Antonie Solomon este încă în PDL.
Nu întâmplător, într-un interviu acordat AFP, şeful DNA, Daniel Morar, a declarat că în România nu există încă mentalitatea necesară pentru eradicarea corupţiei – lumea e obişnuită să dea şi să primească şpagă. „Deşi există oameni condamnaţi definitiv, ei beneficiază totuşi de susţinerea colegilor lor”, a declarat Morar, ceea ce „nu oferă un foarte bun exemplu” publicului.