„Partidul a mai trait in '97 o situatie ca aceasta, care s-a soldat cu o sciziune”, a declarat ieri Ion Iliescu, dupa sedinta Biroului Permanent al PSD. „Partidul se afla la rascruce”, a declarat tot ieri Mircea Geoana dupa aceeasi sedinta. In PSD miroase a scindare. Pe de o parte Adrian Nastase ameninta ca pleaca la Partidul Conservator cu 70 de parlamentari si 16 filiale. Pe de alta parte, in Kiseleff se poarta lupte grele intre Ion Iliescu, care vrea congres extraordinar pentru a-l impune ca presedinte pe Sorin Oprescu, si Ioan Rus, care vrea si el congres pentru a prelua conducerea partidului. Geoana deocamdata se dovedeste un spectator aproape neputincios, chinuindu-se sa-si tina scaunul de care trage toata lumea in toate partile.
Sorin Oprescu, asul din maneca lui Iliescu
Ion Iliescu a cerut ieri din nou in fata presei retragerea actualei conduceri a PSD pe motiv ca reforma inceputa cu Adrian Nastase trebuie sa continue si cu ceilalti lideri care au probleme de imagine. „Fara indoiala ca si altii trebuie sa faca pasul inapoi. Este un sentiment generat in partid in acest sens”, a declarat Iliescu. Intrebat daca Viorel Hrebenciuc ar trebui sa se retraga, Iliescu a raspuns: „inclusiv Hrebenciuc”. „Asta e logica lucrurilor, situatia este foarte incordata, nu Adrian Nastase a fost miezul discutiilor”, a explicat Iliescu. In sedinta insa, acesta se pare ca nu a pus problema chiar atat de transant. Ba, dimpotriva, i-a cerut scuze lui Miron Mitrea, care aflase in direct dintr-o emisiune televizata ca Iliescu primise un dosar despre Manuela Mitrea de la unul din oamenii lui Tataia. Mitrea a declarat totusi dupa sedinta conducerii PSD ca el nu-si va parasi functia cand i se va impune de catre altii, ci atunci cand va crede el de cuviinta. Hrebenciuc a fost insa mai suparat: „De unde sa plec eu? Ce functie mai am eu? Nu mai am nici o functie! Sunt presedinte la Bacau, dar acolo m-a ales organizatia”.
Sa plece coruptii, sa nu plece…
In evidenta contradictie cu declaratiile revolutionare ale lui Ion Iliescu, Mircea Geoana se straduieste din rasputeri sa dilueze mesajele de lupta impotriva „coruptilor”, spunand ca „nu mai este cazul sa apelam la masuri dure ca in situatia lui Adrian Nastase”. „Avem un plan de recredibilizare a partidului, dar nu e vorba sa-i spunem lui "X" sau lui "Y" sa plece, cei care vor intelege vor pleca ei singuri”, a explicat ieri Mircea Geoana. Acesta a spus ca nu are intentia sa se invarta in jurul cozii, dar nici nu are de gand sa taie in carne vie asa cum cere Iliescu. Surse din conducerea partidului sustin ca Geoana a recunoscut „greseala tactica” pe care a facut-o anuntand infiintarea Consiliului de Onoare sub conducerea lui Ion Iliescu, oferindu-i acestuia pe tava instrumentul care sa-l ajute sa revina in fruntea partidului. Sursele citate spun ca Iliescu vrea sa provoace prin orice mijloace un congres extraordinar pentru a-l impune in functia de presedinte al PSD pe Sorin Oprescu.
O alta grupare care doreste alegeri in partid pentru preluarea puterii este cea de la Cluj, condusa de Ioan Rus si careia i s-au raliat Titus Corlatean si Victor Ponta. Clujenii vor ca Mitrea, Hrebenciuc si Geoana sa fie inlaturati si partidul sa fie preluat de Rus impreuna cu generatia tanara cu mesaj de schimbare si reforma.
Conservatorii si santajul vietii lor
In tot acest timp Adrian Nastase si gasca sa poarta discutii cu Dan Voiculescu pentru a perfecta un transfer spectaculos la Partidul Conservator. Potrivit unor surse apropiate lui Dan Voiculescu, acesta i-ar fi oferit lui Nastase chiar functia de copresedinte al partidului pentru ca orgoliul fostului prim-ministru sa nu fie lezat in varianta in care ar fi urmat sa fie subalternul partidului Grivco. In schimb, Nastase i-ar fi spus lui Voiculescu ca-i va aduce la PC 70 de parlamentari de la PSD si cel putin 16 filiale ale partidului. De altfel, in PSD se vorbeste deja despre plecarea lui Eugen Bejinariu, Gabriel Oprea, Ion Stan, acestia fiind cunoscuti fideli ai lui Nastase. Ramane doar de vazut daca Voiculescu va fi dispus sa renunte la guvernare de dragul lui Nastase, avand in vedere ca presedintele PC le-ar fi spus partenerilor de guvernare ca nu-l va lua pe Adrian Nastase langa el daca se va reinfiinta Ministerului Controlului si ii va fi dat lui evident. Una peste alta PSD este un butoi cu pulbere si multi membri ai partidului stau cu ochii pe ceas asteptand momentul exploziei.