7.2 C
București
miercuri, 11 decembrie 2024
AcasăSpecialPrimul film în aromână, premiat de Parlamentul European

Primul film în aromână, premiat de Parlamentul European

Primul film vorbit în aromână, ”Nu sunt faimos, dar sunt aromân”, al regizorului Toma Enache, a câştigat primele premii. La numai câteva săptămâni de la premiera în cinematografe, pelicula a participat la Festivalul de Film Babel, organizat în perioada 2 – 7 decembrie în Sardinia, Italia. Aflat deja la cea de-a treia ediţie, este prima competiţie internaţională destinată filmelor vorbite în limbi minoritare, dialecte sau limbi moarte. Anul acesta, evenimentul s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al Parlamentului European, care a recunoscut că această competiţie are un rol important în integrarea minorităţilor lingvistice din Europa. ”Filmul nostru a câştigat două premii. Este vorba despre premiul Unica Maestrale, dar şi despre un premiu care nu a mai fost acordat niciodată: un premiu dat de Parlamentul European. Reprezentanţii săi au sunat juriul înainte de premieră şi au anunţat acest lucru. Vor trimite diploma, încă nu am văzut-o nici eu. Am fost anunţat de către organizatori”, a declarat Toma Enache, din Italia, pentru România liberă. Acesta a mărturisit că a primit vestea cu surprindere. ”Nu mă aşteptam, vă spun sincer. Am crezut că zarurile sunt aruncate. Am rămas cu gura căscată”, a mai spus el.

În cadrul festivalului s-a vorbit şi despre o posibilă colaborare între regizoarea italiană Roberta Torre şi actorul Toma Enache, în domeniul teatrului.

La festivalul din Italia au participat şase lungmetraje, din Venezuela, Italia, Spania sau Elveţia. „Nu sunt faimos, dar sunt aromân” a avut premiera pe marile ecrane din ţară pe 25 octombrie şi a înregistrat peste 12.000 de spectatori şi încasări de aproape 200.000 de lei. 

SUBIECT

Dramă romantică

„Nu sunt faimos, dar sunt aromân” („Nu hiu faimos ama hiu arman”) este o dramă romantică ce descrie călătoria lui Toni Caramuşat, un regizor faimos, pornit în căutarea adevărului absolut despre originea neamului său. Mitul spune că acest adevăr e purtat de Armânamea, ultima descendentă din neamul său. Toni se întâlneşte cu fete din întreagă lume, cu speranţa că soarta îi va scoate în cale adevărul şi femeia la care visează. Filmul a rulat în majoriatea cinematografelor din ţară. În viitor se doreşte prezentarea lui în ţările în care locuieşte o importantă comunitate aromână.

 

 

Cele mai citite

Firmele din Ucraina vor plăti un impozit militar începând cu 1 ianuarie 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, toate firmele din Ucraina vor fi obligate să plătească un impozit militar, a anunțat directorul Centrului de afaceri româno-ucrainean...

Cristina Cioran, în vârstă de 47 de ani, însărcinată din nou cu Alex Dobrescu

Cristina Cioran, fosta prezentatoare TV în vârstă de 47 de ani, a surprins pe toată lumea anunțând că este din nou însărcinată, de data...

Alegerile din România au șocat un profesor român de la celebra universitate Oxford

Corneliu Bjola, profesor de Studii Diplomatice la Universitatea Oxford, spune că rezultatele primului tur al alegerilor au fost un şoc şi că a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă