6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportPrimarul Craiovei a sarit in barca PD Dolj

Primarul Craiovei a sarit in barca PD Dolj

Dupa luni in sir de ezitari, primarul craiovean, Antonie Aurel Solomon, s-a hotarat sa se inscrie in PD. Pasul politic la care visa inca din vara trecuta – cand a pierdut alegerile pentru functia de presedinte PSD Dolj – l-a facut vineri seara, dupa ce a obtinut OK-ul majoritatii pedistilor doljeni.
Antonie Solomon a ajuns primar al Craiovei in aprilie 2004, pe listele PSD. In „finala” scrutinului local, Solomon l-a invins tocmai pe candidatul de atunci al PD, Marian Jean Marinescu. Dupa ce s-a instalat in fotoliul de primar, Antonie Solomon si-a stabilit o noua tinta: functia suprema in PSD Dolj. Numai ca socoteala de la primarie nu s-a potrivit cu cea de la… Filarmonica „Oltenia”, unde s-au desfasurat alegerile la PSD Dolj. Deputatul Ion Calin, cu o sustinere mai mare in randul delegatilor organizatiilor locale din Dolj, i-a suflat primarului functia dupa care amandoi tanjeau.
Din acel moment Solomon s-a departat de partidul care-l propulsase la primarie. „Degeaba pui suflet si vrei sa faci ceva, pentru ca partidul asta e plin de oameni care nu merita nimic. Acum au exact ceea ce au votat!”, spunea Antonie Solomon imediat dupa comunicarea rezultatelor. Dupa cateva saptamani, primarul craiovean revenea in atentia mediilor craiovene, demisionad din PSD… „prin fax!” dupa cum a raspuns Antonie Solomon la intrebarile ziaristilor. Intreaga conducere a filialei doljene a PSD habar n-avea de gestul lui Solomon, iar intrebarile sunau la modul: „Cum ati demisionat din partid, cand nimeni nu stie acest lucru?”
Le-au trebuit cateva zile pesedistilor doljeni, printre care se afla si Mircea Geoana, pentru a se dezmetici din lovitura primita de la primarul lor. Au urmat alte luni in sir in care primarul craiovean lansa mereu ideea ca e greu ca independent, fara sustinere politica, motiv pentru care intentiona sa se inscrie intr-una din formatiunile politice al Aliantei. Vineri seara, lucrurile s-au lamurit: Antonie Solomon a fost primit in PD. Pentru acest lucru si-au dat acordul 75% din cei 25 de membri ai BJP al PD Dolj. Inscrierea lui Solomon in partidul care a pierdut alegerile in aprilie 2004 nu a trecut „neobservata”.

Cele mai citite

Adriana Bahmuțeanu, amendată la cavoul lui Silviu Prigoană: „Lăsați-mă să-mi plâng copilul!”

Tensiuni la cimitir: fosta soție a omului de afaceri a fost escortată de poliție după ce a adus un omagiu la cavoul familiei. Adriana...

4 idei ingenioase de depozitare pentru chiriașii cu spațiu limitat  

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a...

Zelenski declară că războiul cu Rusia se va încheia mai repede sub administrația Donald Trump

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că „războiul se va încheia mai devreme” sub preşedinţia lui Donald Trump, lăudând ultimele sale contacte cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă