Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi seară, că UDMR nu va ieşi de la guvernare şi că dacă Uniunea va cere sediul PDL din Aleea Modrogan, îl va primi de la democrat-liberali, pentru că PDL vrea să rămână la putere până în noiembrie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ponta a declarat, joi seară, la Cluj-Napoca, presei, că „PDL va da orice, pentru că nu dă de la el, ci dă de la toţi românii, dă universităţi la maghiari, face orice să mai rămână până în noiembrie”.
„UDMR nu pleacă nicăieri de la guvernare. Mai ştiu un lucru, că PDL va da orice pentru a mai rămâne până în noiembrie la guvernare. Dacă le cer şi sediul din Modrogan, o să îl dea şi pe acesta la UDMR, numai să mai rămână până în noiembrie. PDL va da orice, că nu dau de la ei, dau de la noi, de la toţi românii. Vând Hidroelectrica, cheltuie bani, ne îndatorăm, dau universităţi la maghiari, fac orice să mai rămână până în noiembrie. Nu ştiu cum o să se traducă în maghiară expresia românească, dar nu pleacă nici PDL, nici UDMR din faţa măcelăriei”, a spus liderul PSD.
Victor Ponta a participat, joi seară, la Cluj-Napoca, la o întâlnire cu membrii USL Cluj.