Preşedintele PSD, Victor Ponta, consideră că ideea candidaturii lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca este „o propunere otrăvită” din partea acelor membri ai PDL care vor să îl schimbe pe fostul premier şi din funcţia de preşedinte al partidului, transmite MEDIAFAX.
Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în PDL se dă „o bătălie uriaşă” cine să preia puterea, iar propunerea ca Emil Boc să candideze la Primăria Cluj-Napoca a fost făcută în acest sens.
„Dincolo de jocurile din PDL, cred că cei care l-au schimbat pe Emil Boc din funcţia de prim-ministru vor să îl schimbe şi din cea de preşedinte al partidului şi atunci îi fac tot felul de oferte otrăvite. Ideea cu candidatura la Primăria Cluj-Napoca este o propunere otrăvită. E o bătălie uriaşă în PDL cine preia puterea şi probabil că acest gen de propuneri sunt făcute tocmai în acest sens – dacă pierde Boc, cu atât mai bine pentru cei care vor să îl schimbe din funcţia de preşedinte”, a spus Ponta.
Potrivit acestuia, Emil Boc are o mare responsabilitate, dacă va reveni în viaţa politică a Clujului, asupra a ceea ce s-a întâmplat cu Sorin Apostu şi Radu Bica.
„Boc, când şi dacă va reveni în viaţa politică a Clujului, are o responsabilitate asupra a ceea ce s-a întâmplat şi cu primarul Sorin Apostu şi cu vicepreşedintele CJ Cluj Radu Bica şi să îşi asume această responsabilitate politică. Ideea că nu ştii şi nu ai văzut nimic nu e credibilă pentru nimeni. Cred că Emil Boc ştia foarte multe lucruri. Nu pot să afirm, cred că e treaba procurorilor dacă are şi o responsabilitate juridică, dar cea politică este evidentă”, a spus liderul PSD.
Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, declara, luni, că preşedintele partidului Emil Boc nu a vorbit niciodată despre o posibilă candidatură a sa la Primăria Cluj-Napoca, ci „au fost oameni în jur care au spus că şi-ar dori”.
Voinescu a fost întrebat după şedinţa BPN al PDL dacă Emil Boc va candida la Cluj.
„Este decizia domniei sale, nu vreau să anticipez. Domnia sa niciodată nu a vorbit despre această idee, au fost oameni în jur care au spus că şi-ar dori, dar domnia sa n-a vorbit niciodată despre asta”, preciza Voinescu.
După ce Emil Boc a renunţat la mandatul de premier, în partid au început discuţii privind o posibilă candidatură a acestuia la Primăria Cluj-Napoca, mai ales că organizaţia judeţeană a PDL nu are încă un candidat, iar imaginea filialei a fost afectată după arestarea fostului primar Sorin Apostu, lider al democrat-liberalilor clujeni.