3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportPonta: Geoană nu mai are loc în PSD

Ponta: Geoană nu mai are loc în PSD

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, răspunzând unei întrebări, că Mircea Geoană nu mai are loc în formaţiunea social-democrată, el făcând această apreciere după ce a depus la Comisia de arbitraj a partidului o sesizare în care invocă nerespectarea statutului de către Geoană, relatează Mediafax.

Întrebat ce a cerut în sesizare, Ponta a spus: „Nimic special. Orice membru al PSD trebuie să respecte Statutul”.

El a precizat că a cerut în sesizare ca Statutul PSD să fie respectat şi le-a solicitat jurnaliştilor să se adreseze preşedintelui Comisiei de arbitraj, Dan Şova, pentru a preciza care sunt reproşurile aduse lui Geoană.

„Întrebaţi-l pe domnul Şova, eu mi-am spus punctul de vedere ieri, pentru mine subiectul e închis”, a spus Ponta.

Întrebat dacă Geoană mai are loc în PSD, Victor Ponta a răspuns: „Nu, nu mai are loc în PSD”.

El a arătat că, din punctul de vedere al PSD, Geoană şi-a pierdut sprijinul politic pentru funcţia de preşedinte al Senatului, conform deciziei CCR.

„Nu poţi să rămâi preşedintele unei Camere dacă nu te sprijină nimeni, pentru că nu e funcţie aleasă de către cetăţeni, e o funcţie politică. Faptul că ieri UNPR şi PDL s-au bătut să rămână Geoană în funcţie şi au fugit după aceea era o confirmare de care noi aveam nevoie. Şerban Mihăilescu şi cu Rădulescu au cerut pauze de consultări şi au plecat din sală. Dacă ar fi dorit înlocuirea lui Geoană, ar putut să fi rămas în sală şi să voteze”, a spus Ponta.

El a arătat că Geoană nu mai poate rămâne în PSD, pentru că nu a respectat o decizie a partidului.

„În momentul în care nu respecţi o decizie de partid şi te aliezi cu cei de la putere – nu poţi să fii şi la putere şi în opoziţie în acelaşi timp. Din punctul ăsta de vedere, cred că ieri a fost o zi foarte utilă pentru toată lumea, ne-am lămurit”, a spus Ponta.

BPN al PSD a decis, luni, înlocuirea lui Mircea Geoană în funcţia de preşedinte al Senatului cu Titus Corlăeaţn. Imediat după şedinţa BPN în care decizia a fost luată, în absenţa lui Geoană şi cu doar un vot împotrivă, Victor Ponta a mers la grupul PSD din Senat. La reuniunea grupului, la care a fost prezent şi Geoană, decizia a fost din nou supusă la vot, fiind înregistrate cinci abţineri şi niciun vot împotrivă.

După şedinţa grupului, Mircea Geoană a declarat că decizia este „pripită şi nejustificată”, că aceasta face rău partidului şi este determinată de „interese meschine”. Geoană a apreciat că decizia conducerii PSD reprezintă „o greşeală strategică”, pentru că aceasta va duce la pierderea de către social-democraţi a poziţiei de preşedinte al Senatului. El a adăugat că, de fapt, „va fi oferită pe tavă” această funcţie puterii.

Luni după-amiază, PSD a solicitat oficial, în plenul Senatului, condus de Mircea Geoană, înlocuirea acestuia din funcţie cu senatorul PSD Titus Corlăţean.

Luni nu a fost luată nicio decizie în plenul Senatului, şedinţa fiind suspendată după ce parlamentarii PDL şi UNPR au plecat de la lucrări, în timpul unei pauze.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că prin refuzul de a accepta decizia BPN de înlocuire de la preşedinţia Senatului, Mircea Geoană s-a situat clar în afara partidului.

„Mircea Geoană a arătat astăzi (luni, n.r.) foarte clar că nu mai este în PSD, nerespectând nici decizia grupului PSD din Senat, nici decizia Biroului Permanent. Prin nerespectarea lor, Geoană s-a situat foarte clar în afara partidului. Un al doilea element pozitiv a ceea ce s-a întâmplat astăzi în plenul Senatului este că s-a văzut foarte clar care sunt în realitatea susţinătorii lui Geoană: Şerban Mihăilescu de la UNPR şi Cristian Rădulescu de la PDL”, a declarat Ponta.

Surse din partid au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că Victor Ponta va face, marţi, o sesizare către Comisia de Integritate Morală şi Arbitraj a partidului în cazul Mircea Geoană, care riscă excluderea din PSD.

Cele mai citite

Venituri record pentru dezvoltarea de aplicații în 2024, în ciuda scăderii descărcărilor

Dezvoltatorii de aplicații au înregistrat venituri record în 2024, deși utilizatorii au instalat mai puține aplicații decât în ​​anul precedent App Store și Google Play...
00:04:37

VIDEO 35 de ani de la Revoluție

Anul 2024 marchează trei decenii și jumătate de la Revoluția Română din decembrie 1989, un eveniment care a schimbat radical destinul și direcția țării....

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, sfidează protestatarii indignați de prăbușirea acoperișului unei gări

Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că nu va ceda în faţa protestelor care durează de mai bine de o lună în urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă