Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că este posibil ca şi alţi parlamentari să demisioneze din PSD, cum a făcut-o Aura Vasile, el afirmând că „e păcat” ca aceştia să nu beneficieze de „generozitatea” liderului UNPR, Gabriel Oprea, potrivit Mediafax.
Ponta a afirmat că nu a discutat cu Aura Vasile după ce aceasta a demisionat din PSD şi nici nu va încerca să o facă.
El a spus că PSD „se va reface” după această demisie, pentru care nu s-a arătat îngrijorat.
„Sunt convins că acum Emil Boc şi Roberta Anastase vor avea numai cuvinte frumoase faţă de Aura Vasile, aşa cum şi ea avea cuvinte frumoase la adresa lor”, a afirmat Ponta.
Întrebat dacă este posibil ca şi alte demisii din PSD să urmeze, inclusiv de parlamentari, Ponta a răspuns afirmativ.
„Sunt parlamentari care acum pe final de mandat văd că nu mai prind un loc eligibil, iar domnul Oprea, aflat şi el pe final de mandat, este foarte generos, şi cu banii şi cu funcţiile şi cu gradele. Este păcat să nu beneficieze de generozitatea domnului Oprea”, a adăugat el.
Deputatul Aura Vasile s-a înscris în UNPR. Ea declară, potrivit unui comunicat UNPR, că a hotărât să se alăture foştilor săi colegi, „cei care au demonstrat, spre deosebire de alţii, că au valori şi principii solide”, ea menţionând că rămâne pe mai departe „războinică şi dedicată cauzei” în care crede.
„Am hotărât să vin alături de foştii mei colegi, cei care au demonstrat, spre deosebire de alţii, că au valori şi principii solide. Sunt un om de stânga şi împărtăşesc valorile UNPR, singurul partid care mai reprezintă astăzi stânga românească. După cum spun şi colegii mei din UNPR, nu plec din Kiseleff şi rămân mai departe aşa cum mă ştiţi, războinică şi dedicată cauzei în care cred, aceea de a-i sprijini pe oamenii care muncesc, pe pensionari şi pe tineri, pe toţi cei care au de suferit în aceste vremuri grele”, a declarat deputatul, potrivit comunicatului.
În vârstă de 62 de ani, Aura Vasile este la al treilea mandat consecutiv de deputat din partea PSD, fiind viceliderul grupului PSD din Camera Deputaţilor.
Considerată o apropiată a vicepreşedintelui PSD Marian Vanghelie, Aura Vasile era secretar executiv al Comitetului Executiv al Consiliului Organizaţiei PSD a municipiului Bucureşti. De asemenea, ea era membru în Consiliul Naţional al PSD şi membru al Biroului Executiv al Organizaţiei de Femei a PSD.
Aura Vasile este unul dintre cei mai activi deputaţi, conform site-ului Camerei ea având 467 de luări de cuvânt în 160 de şedinţe de plen, precum şi 257 de luări de cuvânt în 103 şedinţe ale Biroului Permanent.
Ea s-a remarcat printr-un discurs vehement, îndreptat împotriva puterii.