15.6 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSportPentru Băsescu, "Să trăiţi bine!" este o simplă urare. "Şi acum spun...

Pentru Băsescu, „Să trăiţi bine!” este o simplă urare. „Şi acum spun oricui din toată inima”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la 10Tv, că sloganul de campanie „Să trăiţi bine!” nu a fost neapărat un angajament, afirmând că şi în prezent adresează oricui „din inimă” această urare, informează Mediafax.

Întrebat despre sloganul său de campanie, „Să trăiţi bine!”, Traian Băsescu a spus că „nu a fost neapărat un angajament”.

„Şi acum spun «Să trăiţi bine!», din toată inima, oricui, numai că marea problemă pe care trebuie s-o luăm în consideraţie de la această criză este că nu putem trăi pe banii pe care îi câştigăm în viitor, pentru că de fapt trăim pe banii generaţiilor viitoare. Trebuie, uşor-uşor, să trăim din banii pe care îi producem. În politica actuală a Guvernului nu este să mai stimuleze creşterea nivelului de trai pe bani împrumutaţi”, a spus şeful statului Traian Băsescu.

În acest context, el a apreciat că în UE, din punct de vedere al crizei economice, Germania „stă bine şi nu va sta rău niciodată”, deoarece are un nivel de productivitate mult peste orice din statele UE.

„Germania are un cult al muncii şi un cult al performanţei. Va fi greu să ajungem ca Germania în următorii 20 de ani”, a apreciat Băsescu.

El a mai spus că şi în alte state din UE s-a propagat, ca şi în România, politica minciunii. „Politica minciunii, o minciună a politicienilor, dar acceptată de populaţie. Şi populaţiei i-a plăcut să trăiască din împrumuturi, să aibă salariile mărite din împrumuturi, să aibă pensiile plătite şi din împrumuturi, creditele de la bănci foarte multe… Toate astea acum se răzbună. S-a ajuns la nivelul la care băncile nu mai pot finanţa acest mod de cheltuire a banilor lor, pentru că nu li s-au întors banii pe care i-au împrumutat”, a menţionat şeful statului.

Cele mai citite

Liban: Noi explozii după ce au fost detonate și stațiile radio ale Hezbollah

Noi explozii au fost semnalate miercuri în Liban, în urma detonării unor dispozitive de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah, la o zi după ce...

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...

Liban: Noi explozii după ce au fost detonate și stațiile radio ale Hezbollah

Noi explozii au fost semnalate miercuri în Liban, în urma detonării unor dispozitive de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah, la o zi după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă