3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportPe cine va scoate PDL din joben pentru a-l contracandida pe Sorin...

Pe cine va scoate PDL din joben pentru a-l contracandida pe Sorin Oprescu?

Cu mai puţin de trei luni înainte de alegerile locale, democrat-liberalii sunt, practic, în aceeaşi situaţie ca acum două luni sau ca acum trei luni. Adică, au două categorii de potenţiali candidaţi: unii care stau bine în sondaje, dar care nu vor să candideze (gen Vasile Blaga şi Monica Macovei), şi unii care vor să candideze, dar nu stau bine în preferinţele alegătorilor (gen Theodor Paleologu, Cristian Preda şi Costică Canacheu).

Deputatul Silviu Prigoană era pentru PDL, în acest moment, o soluţie de mijloc: era cel mai bine plasat candidat de pe lista celor dornici să candideze. Or, prin refuzul său de a mai intra în cursă, democrat-liberalii sunt nevoiţi să scoată din joben un candidat care să piardă cât mai puţin ruşinos în faţa actualului primar general, susţinut de USL, Sorin Oprescu.

Pliciul şi intelectualii

Decizia de a ieşi din cursă a fost justificată de Silviu Prigoană prin acuzaţiile şi ironiile care i-au fost aduse de „greii” PDL Teodor Baconschi, Cristian Preda şi Theodor Paleologu. „Ei nu consideră că e corect să fie reprezentaţi de un cetăţean care şi-a făcut notorietate cu pliciul în Can-Can. Am decis că las intelectualii să reprezinte partidul, să fac pârtie, dacă eu nu sunt suficient de intelectual să-i reprezint, dacă notorietatea nu contează”, a declarat Prigoană.

Deputatul a mai arătat că nu intenţionează să plece din PDL, dar a precizat că nu exclude posibilitatea de a intra în cursa electorală ca independent sau sub însemnele altei formaţiuni: „Poate să dorească UDMR să-i reprezint sau alte alianţe, cum este PNG-PRM, se vor orienta să-i reprezint pe ei în alegeri”.

În replică, Theodor Paleologu, care a cochetat şi el într-o vreme cu ideea unei candidaturi la Primăria generală, a declarat că nu consideră că ar avea vreo legătură cu decizia lui Silviu Prigoană: „Sunt calculele dânsului, proiectele dânsului. (…) M-a introdus degeaba pe această listă. Probabil că are ceva împotriva intelectualilor”.

Anterior, prim-vicepreşedintele PDL Teodor Baconschi arătase că partidul ar trebui să caute şi „alte variante” pentru Primăria Capitalei şi nu să meargă în alegeri „cu o copie palidă a actualului primar”.

Portretul viitorului contracandidat al primarului general a fost creionat şi de preşedintele Traian Băsescu: „Pe Sorin Oprescu îl poţi bate ori cu unul care este la fel ca el, dar puţin mai isteţ (…), ori cu unul care este total opus, cu Monica Macovei”. Tot şeful statului s-a arătat nemulţumit de faptul că aşa-numiţii „grei ai PDL” nu se înscriu în bătălia pentru funcţii locale  şi l-a nominalizat în acest sens pe Vasile Blaga.

Pericolul Becali-Vadim

Dacă tot a picat, cel puţin deocamdată, varianta Mişcarea Populară, Partidul Noua Generaţie şi Partidul România Mare, conduse de europarlamentarii Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor, vor intra împreună în lupta pentru Bucureşti, iar candidat va fi patronul Clubului Steaua. Lansarea acestuia era aşteptată miercuri, dar a fost amânată pentru o dată ulterioară.

Alianţa PNG-PRM şi eventuala intrare în cursă a lui Gigi Becali încurcă planurile PDL-UNPR, în condiţiile în care aceasta poate strânge, conform sondajelor, circa 8% din voturi.

După ce s-au dezis de Becali şi PNG, democrat-liberalii bucureşteni vor intra în luptă la braţ cu PNŢCD (aripa Aurelian Pavelescu), Partidul Ecologist Român şi UNPR. În ceea ce priveşte culorile sub care se va înfăţişa această alianţă, este vorba de verde cu alb.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă