7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportOltean: Cred că omul cu cele mai mari şanse la Primăria Cluj...

Oltean: Cred că omul cu cele mai mari şanse la Primăria Cluj din partea PDL ar fi Emil Boc

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a declarat, vineri, că, în opinia sa, în situaţia în care preşedintele PDL, Emil Boc, ar accepta să candideze la Primăria Cluj-Napoca, partidul ar avea cele mai mari şanse să câştige alegerile pentru fotoliul de primar în această localitate.

Ioan Oltean a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, dacă fostul premier Emil Boc ar putea candida la Primăria Cluj-Napoca şi cu ce şanse, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Eu cred că Emil Boc ar putea să câştige Primăria Cluj dacă, evident, va accepta să candideze. Deocamdată, el abia a fost dezrobit de această sarcină de prim-ministru. Este preşedintele partidului. Va trebui să gândim, în ce priveşte Clujul, o strategie specială, iar el va fi artizanul principal al acestei strategii. Clujul a fost, este un important punct politic pentru noi şi nu vom putea să-l tratăm cu indiferenţă. Va trebui să găsim mijloace prin care să recâştigăm ceea ce am pierdut acolo”, a spus Oltean.

Întrebat dacă PDL ar avea cele mai mari şanse să câştige Primăria Cluj-Napoca dacă ar candida Emil Boc, Oltean a spus: „Eu cred că da. Nu s-a discutat acest lucru, dar eu cred că, în momentul acesta, omul cu cele mai mari şanse la Primăria Clujului din partea PDL ar fi Emil Boc”.

Oltean a declarat, de altfel, că ţine să îi mulţumească lui Emil Boc şi echipei sale care, mai bine de doi ani, au făcut eforturi, pe care el le-a catalogat drept „supranaturale”, pentru a administra România.

„Au făcut eforturi supranaturale. Au demarat o reformă care nu a fost niciodată în România şi au reuşit în condiţii extraordinar de grele, în plan naţional, european şi internaţional, şi cu o opoziţie ostilă şi distructivă să stabilizeze economia României, să revină România la o credibilitate europeană, să menţină şomajul sub media europeană, să menţină raportul leu – dolar într-un raport echilibrat. Acestea sunt câteva din realizările Guvernului Boc”, a spus Oltean.

Secretarul general al PDL a afirmat că nu poate decât să îi mulţumească lui Emil Boc în numele partidului, al său personal, şi celor care l-au însoţit pe tot parcursul guvernării cabinetului.

„Nu pot decât să aprecieze modul în care miniştrii performanţi ai Guvernului Boc au acceptat un nou proiect politic al PDL care, trebuie să recunoaştem, a suprins pe toată lumea”, a adăugat Oltean.

De altfel, întrebat ce sfat i-ar da noului premier, Mihai Răzvan Ungureanu, Ioan Oltean a spus: „Să fie pe aceeaşi linie corectă şi cinstită şi intransigentă pe care a fost Emil Boc”.

Boc a depus, luni, mandatul Guvernului la Preşedinţie şi Parlament, iar joi preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de numire în funcţie pentru Cabinetul condus de premierul Mihai Răzvan Ungureanu.

Prim-vicepreşedintele PDL Cluj, Alexandru Coroian, a declarat, luni, că filiala ar susţine „necondiţionat” o eventuală candidatură a lui Emil Boc la Primăria Cluj-Napoca, în cazul în care el ar decide să candideze pentru funcţia de primar, întrucât este „un simbol” al oraşului.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a susţinut că PDL va trebui să ia în calcul orice candidatură care are şanse să câştige Primăria Cluj-Napoca, inclusiv pe cea a lui Emil Boc, şi s-a declarat convins că filiala va lua cea mai bună decizie.

Liderul PDL, fostul premier Emil Boc spunea că nu s-a gândit să revină la conducerea Primăriei Cluj-Napoca, dar a arătat că oraşul i-a rămas drag şi că „acasă este acasă întotdeauna”.

„Nu m-am gândit la acest lucru. Evident, Clujul îmi este drag, pentru că nicăieri nu te simţi mai bine ca acasă, dar Clujul are primar şi vom merge mai departe. Avem o decizie în partid conform căreia fiecare candidează pe poziţiile pe care le are, dar acasă este acasă întotdeauna”, a spus Boc, luni, la postul public de televiziune.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă