23.2 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSportOfiterul care a protestat in Piata Unviersitatii vrea sa-i ia locul lui...

Ofiterul care a protestat in Piata Unviersitatii vrea sa-i ia locul lui Klaus Johannis

Locotenentul în rezervă Alexandru Gheorghe, care a protestat în Piaţa Universităţii din Bucureşti în uniforma militară, va candida ca independent la funcţia de primar al municipiului Sibiu, pe lista Partidului Naţional Democrat Creştin, urmând să îşi depună candidatura în cursul săptămânii viitoare. informează MEDIAFAX.

Alexandru Gheorghe a declarat, sâmbătă, că „va face tandem” cu Cornel Lupu, profesor la o facultate din Sibiu, care va candida pe lista PNDC la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Sibiu.

„Am fost cooptat la rugămintea unor profesori universitari, ofiţeri şi avocaţi să facem o echipă pentru Primăria Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu pe listele unui partid care nu a mai fost la putere, Partidul Naţional Democrat Creştin (PNCD). Eu am acceptat să candidez la funcţia de primar al Sibiului pe lista PNDC, ca independent, în sensul în care nu ne-a impus nimeni un program, iar programul îl facem noi. La CJ Sibiu va candida profesorul Cornel Lupu de la o facultate din Sibiu. Candidatura o să mi-o depun săptămâna viitoare”, a spus Alexandru Gheorghe.

Acesta a precizat că nu poate da detalii despre programul său electoral, dar că o va face în curând.

PNDC va depune şi o listă de candidaţi pentru Consiliul Local Sibiu.

Locotenentul în rezervă a mai spus că a ales să candideze la Sibiu deoarece este originar din acest oraş, iar aici locuiesc şi membri ai familiei sale.

Alexandru Gheorghe şi-a facut apariţia, în ianuarie, îmbrăcat în uniformă militară, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, cu declaraţii de susţinere la adresa protestatarilor, afirmând că „s-a săturat de batjocura din această ţară”. El spunea că avea voie de la superiori să meargă doar până la Sibiu, însă a decis să ia trenul până la Bucureşti, asumându-şi toate consecinţele.

Ulterior, Alexandru Gheorghe declara că se simte ameninţat şi că nu mai doarme acasă deoarece este urmărit de o maşină neagră.

În urma gestului său, Gheorghe Alexandru a fost găsit vinovat de către Consiliul de judecată al ofiţerilor din Flotila 71 Aeriană de mai multe fapte. Astfel, s-a stabilit că participarea sa, în 23 ianuarie, la mitingul din Piaţa Universităţii, este faptă interzisă de regulile militare.

De asemenea, el a fost găsit vinovat de purtarea uniformei militare pe timpul participării la mitingul din Piaţa Universităţii din Bucureşti, cu nerespectarea prevederilor Regulamentului de ordine interioară în unitate şi Dispoziţia şefului Statului Major General privind unele reguli pentru portul uniformelor militare.

Totodată, el a fost găsit vinovat pentru neînştiinţarea comandantului despre deplasarea şi în alte localităţi pe timpul părăsirii garnizoanei în 23 ianuarie, respectiv în Bucureşti.

Consiliul de judecată al ofiţerilor din Flotila 71 Aeriană l-a mai găsit vinovat şi de „acordarea de interviuri şi declaraţii reprezentanţilor mass-media civilă, fără a păstra echidistanţa politică a armatei şi fără aprobarea comandantului unităţii, şi, totodată, furnizarea unor informaţii exceptate de la liberul acces, respectiv denumirea funcţiei şi a structurii unde se găseşte aceasta”.

Consiliul de judecată, format din cinci ofiţeri, cu grade de la locotenent la comandor, colegi de unitate ai locotenentului Gheorghe Alexandru, a propus trecerea în rezervă a acestuia, hotărârea fiind luată în unanimitate.

La sfârşitul lunii februarie, Gheorghe Alexandru a fost trecut în rezervă printr-un ordin semnat de ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea.

 

Cele mai citite

Risc de sănătate publică în județele calamitate

Medicii infecționiști atrag atenția asupra îmbolnăvirii populației, din cauza contaminării apei Medicul infecționist, Adrian Marinescu a declarat că localnicii din zonele afectate de inundații sunt...

Liga Campionilor la fotbal: Bayern Munchen a zdrobit Dinamo Zagreb cu 9-2

Bayern Munchen a realizat scorul primei etape a Ligii Campionilor la fotbal, în noul format, 9-2 cu Dinamo Zagreb, marţi seara, pe Allianz Arena. În...

Euforie periculoasă: Ascensiunea drogurilor de petrecere

Noi substanțe psihoactive au fost introduse pe lista substanțelor interzise, anunță Agenția Națională Antidrog Agenția Națională Antidrog întreprinde măsuri de modificare a tabelelor anexe la...
Ultima oră
Pe aceeași temă