Comisia parlamentara pentru elaborarea codului electoral a trimis marti la Senat proiectul de lege Pro Democratia privind introducerea votului uninominal.
Potrivit Rompres, propunerea i-a apartinut deputatului UDMR Marton Arpad si a fost sustinuta de vicepresedintele comisiei, social-democratul Florin Iordache.
Marton Arpad a propus respingerea celorlalte proiecte de lege care vizeaza votul uninominal si trimiterea la Senat – prima camera sesizata – a propunerii Pro Democratia. El a mentionat ca parlamentarii au posibilitatea ca, intr-un termen rezonabil, de circa o saptamana, sa depuna amendamente la proiectul de lege care va fi insusit astfel de comisia pentru elaborarea codului electoral, urmand ca acestea sa fie discutate in plen.
Presedintele Comisiei de cod electoral, Mihai Voicu, cel care a anuntat rezultatul votului, a precizat ca termenul pentru depunerea amendamentelor va fi de aproximativ o saptamana.
Conform proiectului de lege, Camera Deputatilor si Senatul se aleg prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, in conformitate cu legea electorala. Pentru prima data, un proiect de lege propune reprezentarea parlamentara a romanilor care traiesc in afara granitelor Romaniei.
Votul se va desfasura in colegii uninominale, dorindu-se astfel eliminarea turismului electoral si posibilitatea ca un cetatean sa voteze de doua ori.
Proiectul pastreaza existenta si atributiile Autoritatii Electorale Permanente ca institutie centrala a organizarii procesului electoral.
Pentru organizarea alegerilor se constituie circumscriptii electorale la nivelul celor 41 de judete, in municipiul Bucuresti si o circumscriptie separata pentru romanii cu domiciliul in afara Romaniei.
Pentru alegerea Camerei Deputatilor, in cadrul fiecarui judet si al municipiului Bucuresti se stabilesc colegii uninominale in numar egal cu cel mai apropiat numar intreg superior catului rezultat in urma impartirii numarului de locuitori ai judetului, respectiv sau ai municipiului Bucuresti, la 144.000, dar nu mai putin de doua colegii.
Pentru alegerea Senatului, in cadrul fiecarui judet si al municipiului Bucuresti, se constituie colegii uninominale in numar egal cu cel mai apropiat numar intreg superior catului rezultat in urma impartirii numarului de locuitori ai judetului, respectiv ai municipiului Bucuresti la 340.000.
Numarul total al mandatelor de deputat si de senator este cel putin egal cu dublul numarului de colegii uninominale pentru Camera Deputatilor, respectiv Senat.