2 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSportNăstase pe blog: UDREA ar urma să preia conducerea PDL - document

Năstase pe blog: UDREA ar urma să preia conducerea PDL – document

Întrebat de romanialibera.ro despre sursa documentului primit „zilele acesta” de fostul prim-ministru, Adrian Năstase a declarat că nu ştie cine a redactat textul: „Nu! Dar nu vă interesează mai curând conţinutul?”.

I-am transmis domnului Năstase că nu putem da curs unui zvon din blogosferă şi că documentul ar fi putut fi redactat de domnia sa ori de colegii dânsului. Replica lui Adrian Năstase: „rămâne aşa ‚neconfirmată’.

În continuare vă prezentăm cele mai „interesante” pasaje din documentul rămas „neconfirmat”:

T.BASESCU si apropiaţii sai acţionează în prezent după un plan care vizează menţinerea la putere a sa şi a PDL.
I. Acţiuni la nivelul PDL
1. Diminuarea constantă a puterii şi influenţei lui V. BLAGA şi a apropiaţilor săi […];
2. „Trecerea în afara puterii de decizie „a lui V. BLAGA, R. BERCEANU, A. VIDEANU şi a altora care nu se aliniază întocmai ideilor şi acţiunilor lui T.BASESCU si E.UDREA. Un accent deosebit se pune pe preocuparea de a nu permite coeziunea şi funcţionarea recent createi USL.
3.[..] se acţionează ca E.UDREA să deţină cât mai multe prerogative la nivelul PDL şi în plan guvernamental. […]liderii din teritoriu au fost informaţi despre faptul că E. UDREA ar urma să preia conducerea PDL, să devină prim ministru sau să acceadă la alte funcţii în stat.
[…]5. La nivelul serviciilor secrete, procuraturii, justiţiei etc. s-au lansat informaţii privind „riscurile” la care se vor expune foarte mulţi in cazul in care T. BASESCU si PDL vor pierde puterea. Pe aceasta linie, se va trece la masuri de promovare, cointeresare materială, şi punctual, la şantajarea celor care „nu ţin aproape” din cadrul instituţiilor respective.
[…]7. În perspectiva alegerilor din PDL, au fost elaborate mai multe soluţii alternative:
– se vor pregăti pentru a candida la preşedinţia PDL mai multe persoane care ar putea ceda, în final, în favoarea ELENEI UDREA;
– în cazul în care evoluţiile vor fi în defavoarea acestui obiectiv, se va acţiona de la început, pentru susţinerea realegerii lui E. BOC la conducerea PDL.
8. In perioada urmatoare, pe fondul acţiunilor anticoruptie, vor fi „sacrificaţi” unii membri ai PDL, care urmează sa fie deferiţi justiţiei pentru diferite fapte penale. Arestările pe linia vămilor intra în acest context.
[…]
II. Acţiuni la nivelul altor partide
1. Pentru menţinerea UNPR în sfera de influenţă a lui T. BASESCU, s-au dispus măsuri de „rezolvare a problemelor penale” cu care sunt cunoscuţi unii membri ai acestui partid.
[…]
2. S-au dispus măsuri care sa stopeze revenirea în prim-planul vieţii politice româneşti a lui A. NASTASE şi C. P. TARICEANU. Vor fi lansate inclusiv diversiuni la nivelul celor doua partide;
[…]
4. Se vor lansa informaţii cu caracter diversionist la adresa grupurilor ILIESCU-NASTASE, V.PONTA, M.GEOANA, C.ANTONESCU, C.P.TARICEANU, L.ORBAN etc, cu scopul de a crea disensiuni între grupurile respective, dar mai ales între conducerile celor două partide;
[…]
6. Pentru discreditarea pe plan extern a USL se va acţiona pentru informarea instituţiilor europene despre activităţile ilegale comise de către lideri ai uniunii respective.
[…]
8. Principalele iniţiative ale lui V. PONTA si C. ANTONESCU vor fi puse in „directă conexiune” cu preocupările lui I. ILIESCU, A. NASTASE, V. HREBENCIUC şi alţi grei din PSD. Se va urmări acreditarea ideii că aceştia împreună cu C.P.TARICEANU „vor pune mâna pe USL” iar PNL va fi „inghiţit” de PSD;
[…]
12. Prin declanşarea campaniei de arestări la nivelul vămilor din România, T.BASESCU urmăreşte mai multe obiective si anume:
– să-şi creeze o imagine pozitivă de iniţiator şi luptător împotriva corupţiei;
[…]
III. Acţiuni la nivelul electoratului
1. Organizarea de sondaje, acţiuni de propagandă etc. care să evidenţieze „creşterea” în procente a PDL la cote care de fapt să fie atinse prin furt electoral. Este mai mult decât edificatoare maniera în care A.VIDEANU a precizat recent „creşterea constantă” în sondaje a PDL. Aceste”previziuni” fixează, de fapt, cotele care vor fi atinse prin acţiunile de furt;
[…]
4. Prin promovări in plan politic, oferirea de funcţii la nivelul unor instituţii de stat si chiar şantaj, vor fi create noi centre de influenta la nivelul unor firme, companii etc. care sa promoveze metodele si formele practicate de PDL pentru atragere de electorat.
5. Declanşarea masurilor de racolare a unor primari si consilieri ai opoziţiei de la sate pentru a accepta atragerea votanţilor si falsificarea unor documente in favoarea PDL.
[…]
6. Rezolvarea unor probleme de infrastructură, sănătate, dosare penale etc. în localităţile rurale, cu condiţia ca populaţia să accepte votarea în favoarea PDL.
[…]
7. Acţiuni de descurajare pentru neparticiparea la vot a electoratului opoziţiei cu mobilizarea totală a militanţilor PDL.
8. Angrenarea unităţilor de jandarmi pentru înlocuirea documentelor şi a sacilor cu voturi înainte de a se ajunge la locul centralizării.
9. Constituirea unor noi partide, satelit, care se vor înscrie în cursa electorală. Scopul este acela de dispersare a electoratului şi în final, sprijinirea PDL.
10. Ca element de psihologie socială, T. BASESCU insistă pe continuarea măsurilor de austeritate şi chiar aducerea majorităţii populaţiei în pragul foametei, sub legendele crizei economice, urmând ca în pragul alegerilor locale să se procedeze la „relaxarea” acestei situaţii şi chiar la pomeni electorale.
[…]
11. Principala preocupare a lui T. BASESCU, în contextul acestor acţiuni, este asigurarea organizării alegerilor de către actuala putere dar mai ales de a se salva de la o eventuală suspendare şi scoaterea sa în afara vieţii politice.
*
* *
Atacul ANI asupra liderilor sindicali are ca scop deturnarea atenţiei de la responsabilitatea PDL privind corupţia din vămi şi „frăgezirea” liderilor sindicali în perspectiva unor mişcări sindicale şi a modificării Codului Muncii.

Citiţi textul integral AICI.

Cele mai citite

Românii, tot mai nemulțumiți de viață: Criza politică urcă pe lista principalelor temeri

Războiul din apropierea României rămâne o sursă majoră de îngrijorare pentru 24% dintre respondenți Un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES)...

Escrocherie turistică în Satu Mare: Treizeci de turiști păgubiți

Grupul a formulat o plângere penală colectivă, depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare Treizeci de persoane, inclusiv doi minori, care au plătit...

Federația Sanitas: Guvernul a acceptat parțial solicitările sindicale; sporurile pentru weekend și sărbători legale, menținute în 2025

Reprezentanții Federației Sanitas au anunțat, sâmbătă, că Guvernul a acceptat o parte dintre revendicările sindicale, în urma ședinței Consiliului Național Tripartit, desfășurată pe 28...
Ultima oră
Pe aceeași temă