5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportNăstase: O alianţă de genul USL-ului OMOARĂ proiectele ideologice. M-am plictisit să...

Năstase: O alianţă de genul USL-ului OMOARĂ proiectele ideologice. M-am plictisit să vorbesc despre acţiunile neconstituţionale ale lui Băsescu

Fostul premier Adrian Năstase, eliberat recent din închisoare, a participat, vineri, la Congresul Extraordinar al PSD ca invitat de onoare.

Năstase a spus, la ieşirea de la Congres, că la reuniunea naţională a PSD a fost salutat de foştii săi colegi de partid şi că s-a simţit foarte bine alături de aceştia.

„Solidaritate este absolut necesară într-un grup. A fost foarte bine să fiu aici (la Congresul PSD -n. red.). Mulţi m-au salutat. Eram aici să ascultăm unele mesage. Era foarte greu să ne strângem să ne dăm mâna, pentru mine a fost o reîntâlnire… gestul lor de a se ridica în picioare să mă salute m-a emoţionat foarte tare. (…)Mi-a plăcut ce a spus Gabi Firea. Congresul PSD a fost Oscarul politicii româneşti”, a spus fostul premier după Congresul PSD.

Adrian Năstase a explicat că la acest congres „s-a construit atmosfera unei noi platforme de guvernare” şi a subliniat că „o alianţă de genul USL-ului omoară proiectele ideologice”.

Întrebat de jurnalişti dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al PSD, Năstase a răspuns că va respecta prevederile legale şi nu va ocupa nicio funcţie politică.

”Aş vrea să fie foarte clar, (…) eu nu pot să nu respect sentinţa şi constrângerile legale date de instanţă, deci în acest moment nu am voie să fiu membru de partid, să aleg sau să fiu ales, să votez”, a explicat Năstase.

Citeşte şi: A început Congresul PSD. Adrian Năstase, primit cu APLAUZE. Antonescu: Am venit cu gânduri bune

Jurnaliştii l-au întrebat şi despre relaţia sa cu Traian Băsescu şi despre acţiunile preşedintelui.

M-am plictisit să vorbesc despre acţiunile neconstituţionale ale preşedintelui Traian Băsescu”, a încheiat Năstase.

 Congresul Extraordinar al PSD se desfăşoară vineri şi sâmbătă la Sala Palatului, pentru a decide, prin vot, asupra noii structuri de conducere a partidului. Singurul candidat la şefia formaţiunii este actualul preşedinte, Victor Ponta, iar Liviu Dragnea candidează la funcţia de preşedinte executiv.

La reuniunea de vineri a social-democraţilor au participat şi Ion Iliescu, Crin Antonescu, preşedintele PNL, Dan Constantin, preşedintele PC, dar şi reprezentanţi ai UNPR şi PPDD.  

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă