UPDATE. Preşedintele PNL, Crin Antonescu a declarat, miercuri seară, că liberalii sunt gata oricând să preia Ministerul Justiţiei dacă se respectă criteriile pentru numirea procurorilor, menţionând că alegerea este a premierului şi adăugând că ar fi înţeleaptă retragerea actualelor propuneri, potrivit Mediafax.
„Suntem gata oricând să preluăm MJ dacă se respectă criteriile pentru numirea procurorilor”, a spus Antonescu. El a precizat că alegerea este a premierului.
––
UPDATE. Preşedintele Senatului Crin Antonescu a declarat, miercuri după şedinţa USL, că poziţia PNL referitoare la ”propunerile din Justiţie” nu s-a schimbat.
„Poziţia noastră nu s-a schimbat referitor la propunerile la Justiţie. Problema Justiţiei rămâne în responsabilitatea lui Ponta şi a PSD, probabil şi în responsabilitatea domnului Băsescu, după pactul de înţelegere. PNL nu se asociază la combinaţia Ponta- Băsescu. Premierul şi PSD şi-au asumat responsabilitatea pentru Justiţie. Ponta a propus să facem un schimb de ministere, dar miza unei guvernări nu este numărul de ministere pe care le deţii”, a precizat Antonescu.
_ _ _ _
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că va rămâne ministrul interimar al Justiţiei.
De asemenea, Ponta a subliniat că partenerii săi din alianţa USL nu au cerut în schimbul Ministerului Justiţiei un alt minister.
”Colegii mei din PNL nu au cerut nimic în schimb. Au spus foarte clar că nu vor niciun portofoliu. S-a pus problema că dacă îmi asum domeniul, atunci să îmi asum ministerul”, a spus premierul.
În curs de actualizare