7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportMarga: Traian Băsescu a desfigurat democraţia şi a împins ţara într-o criză...

Marga: Traian Băsescu a desfigurat democraţia şi a împins ţara într-o criză cuprinzătoare

Rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, Andrei Marga, susţine că şeful statului „a desfigurat democraţia şi a împins ţara într-o criză cuprinzătoare” şi „falsifică lucrurile şi în chestiunea educaţiei, ca şi în alte chestiuni”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Traian Băsescu a desfigurat democraţia şi a împins ţara într-o criză cuprinzătoare, cea mai gravă din istoria ei modernă. El sugerează mai nou că cei din jur nu-l merită. (Se ştie că funestul Hitler cocheta la urmă cu aceeaşi idee). Nu putem, însă, să nu observăm că pe unde a trecut Traian Băsescu s-a cam prăbuşit totul: situaţia flotei navale a României, a căilor ferate, a autostrăzilor, a capitalei, a reţelei sănătăţii, a serviciilor publice, a economiei, mai nou a educaţiei oferă probe concludente. Traian Băsescu nu pare să se priceapă la astfel de lucruri, dar îi atacă cu aplomb pe alţii, căutând să-i inducă în eroare pe cei din jur”, se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de Andrei Marga.

Rectorul UBB afirmă că Traian Băsescu a reluat la televiziunea publică „ideea răsuflată după care rezultatele la Bacalaureatul 2011 sunt consecinţele «reformei Marga»” şi a acuzat direct „desfiinţarea şcolilor profesionale” şi „eliminarea tehnicienilor din educaţie”, Marga adăugând că, fiind plecat în străinătate la data emisiunii, nu a reuşit să îi dea o replică preşedintelui.

„Nu insist asupra faptului că elevii care au susţinut Bacalaureatul în 2011 erau în clasa I în 2000 şi au petrecut sub regimul Băsescu vreo şapte ani. Este evident că regimul avea timp să-i pregătească. În fapt, prin decidenţii săi diletanţi, tocmai regimul Băsescu este acela care le-a afectat destinul”, susţine rectorul UBB.

Marga susţine că Traian Băsescu ar face mai bine să îşi completeze „cunoştinţele lacunare cu care spune că a venit din liceu” şi din institut, în condiţiile în care se ştie ce însemna nota 7,50 la liceu în timpul său, „pentru a putea vorbi în cunoştinţă de cauză despre educaţie”.

„Nu au existat în timpul mandatului meu de ministru (1996-2000) desfiinţări de şcoli profesionale şi reduceri de personal didactic. Dimpotrivă, s-au creat şi modernizat zeci de şcoli profesionale noi, liceele s-au diversificat ca profil, s-a înfiinţat direcţia formării profesionale în Ministerul Educaţiei, România a aplicat un program performant în domeniu, care a atras elogii la Bruxelles şi Torino. Directorul general numit de mine, un inginer foarte capabil, reprezenta PD-ul domnului Petre Roman, partid pe care respectivul director l-a părăsit atunci când Traian Băsescu s-a instalat la conducere. Acum, acel director conduce un institut european al formării profesionale. Îl invit pe Traian Băsescu să consulte arhivele şi să se documenteze înainte de a vorbi”, afirmă rectorul UBB.

El îi recomandă preşedintelui să consulte volumul „Andrei Marga, Anii reformei 1997-2000” pentru a-şi da seama că „bate câmpii la TVR 1”.

„Traian Băsescu nu poate indica vreo probă în favoarea alegaţiilor sale, din motivul simplu că falsifică lucrurile şi în chestiunea educaţiei, ca şi în alte chestiuni. Traian Băsescu a agreat, ca membru în două guverne, în care am fost împreună, măsurile «reformei Marga», cum îi place să spună. Cu acea reformă România era la nivelul ţărilor din Europa Centrală şi a încheiat în mai 2000 primul capitol de negociere în aderarea la UE. Cine este de vină că Transporturile, de care răspundea Traian Băsescu, n-au trecut acel examen? Cine este de vină că Traian Băsescu confundă studenţii şi profesorii cu odraslele agramate ce aveau nevoie de proptele şi vrea reducerea cheltuielilor cu educaţia? Cine este de vină că Traian Băsescu s-a înconjurat de sfătuitori mediocri, un amestec de parveniţi, plagiatori, afacerişti, în educaţie? Cine este de vină că Traian Băsescu a creat şi în educaţie o stare de dezorganizare şi a demotivat, deopotrivă şi amplu, elevii, studenţii şi profesorii?”, se întreabă Marga.

El consideră că Traian Băsescu ar trebui să compare documentele „reformei Marga” cu „mormanele de prostii ce constituie legislaţia sa, cu care îşi face iluzii astăzi”.

„Ar putea reţine, astfel, că toate măsurile ce-l încântă – curriculum la dispoziţia şcolii, descentralizarea, bacalaureatul diferenţiat, clasificarea universităţilor, pactul naţional în educaţie – sunt preluate din acea reformă. Nu «reforma Marga», care-l preocupă atât de mult pe Traian Băsescu, este la originea crizei educaţiei în România actuală, ci măsurile incompetente ale regimului Băsescu. Aşa cum un moldovean isteţ a spus – «tot ceea ce este bun în legea lui Băsescu este copiat din măsurile anterioare de reformă, iar ceea ce este nou în acea lege, este doar aberant»”, conchide rectorul UBB.

Preşedintele Traian Băsescu declara, recent, la TVR 1, că nu a obţinut nota 10 la bacalaureat, ci „7,40-7,50, undeva pe acolo”.

El afirma totodată că raportul Comisiei prezidenţiale pe educaţie a prevăzut eşecul înregistrat la bacalaureatul din acest an şi că „reforma Marga a fost un mare eşec şi rezultate s-au văzut după vreo 10 ani”.

„Dacă citiţi raportul Comisiei prezidenţiale pentru educaţie, veţi constata că asta era evaluarea de acum 3 ani. S-a tergiversat mult introducerea noii legi a educaţiei. Reforma Marga a fost un mare eşec şi rezultate s-au văzut după vreo 10 ani – desfiinţarea liceelor profesionale, scoaterea tehnicienilor din sistemul de învăţământ… a fost o mare eroare. Mi-aduc aminte că m-am bătut atunci că se desfiinţau şi liceele care ţineau de Ministerul Transporturilor – liceele de căi ferate, de aviaţie, liceele auto… de plângeam eu că nu se mai fac tinichigii şi mecanici auto… A fost o mare eroare şi acum vedem rezultatele. Trebuie aplicată noua lege cu toată fermitatea şi trebuie să găsim formule să dăm o şansă acestor copii”, declara Traian Băsescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă